România din Primării – „Vă șochez”. Edilul Municipiului Brăila taxează „gafele fiscale” și demontează mitul angajaților

Viorel Marian Dragomir

Seria editorială „România din Primării” continuă cu un dialog cu primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, aflat la al treilea mandat. Discuția a vizat situația financiară a administrației locale, investițiile majore, dependența de fondurile europene, precum și efectele măsurilor anunțate la nivel guvernamental.

Primarul explică, în exclusivitate pentru PS News, faptul că municipiul a încheiat anul precedent cu un excedent de aproximativ 25 de milioane de lei:

„Noi, primăriile de municipiu, nu avem probleme la fel de mari cum au localitățile mici. Cheltuielile de dezvoltare reprezintă un procent foarte mare din buget. Nu trăim din taxe și impozite locale — principalele venituri sunt din impozitul pe venit și fondurile europene.”

În prezent, cele mai importante lucrări vizează infrastructura și modernizarea unităților de învățământ, toate susținute din finanțări europene, susține primarul. Printre proiectele majore se află modernizarea străzii Grigore Alexandrescu — legătura dintre Parcul Monument și stațiunea Lacul Sărat — dar și reabilitări extinse ale grădinițelor și școlilor.

„Dacă nu ar fi existat fondurile europene, cu siguranță nu ne-am fi putut dezvolta la același nivel, pentru că ar fi însemnat să facem credite și nu este cazul. Municipiul Brăila are un singur credit, cred că din 1995, pe care îl finalizăm de plătit anul acesta și nu am contractat alte credite. Ne-am axat foarte mult, la fel ca alte primării de municipii, pe atragerea fondurilor europene”, spune edilul.

Lista investițiilor în derulare include reabilitări de școli și grădinițe, modernizări energetice, dotări prin PNRR în valoare de aproximativ 22 de milioane de euro, precum și achiziția a 40 de autobuze noi.

„Educația trebuie să fie prioritară. Avem proiect aprobat pentru reabilitarea colegiului Gheorghe Munteanu Murgoci — așteptăm finanțarea”, spune Viorel Marian Dragomir.

Câți angajați are Primăria Brăila – „O să vă șochez”

Municipiul Brăila administrează un buget de aproximativ 950 de milioane de lei, însă doar 3,9% reprezintă fondul de salarii — un procent neobișnuit de redus la nivel național.

„O să vă șochez prin ceea ce vă spun acum. Dacă reducem cu 40% posturile la care avem dreptul, raportat la numărul de locuitori din municipiul Brăila, mai putem angaja încă 173 de oameni, pentru că în momentul de față avem aproximativ 55–56% posturi vacante în organigramă. Raportat la populație, am avea dreptul la 629 de posturi. În prezent avem doar 231 de angajați — adică aproximativ 45–46% ocupare. Am ales să direcționăm banii spre investiții, dar asta înseamnă că oamenii din primărie sunt foarte solicitați”, a declarat primarul, în exclusivitate pentru PS News.

În ceea ce privește absorbția fondurilor europene, cifrele sunt consistente: aproximativ 192 de milioane de euro atrași în ultimii ani. Tabelul de proiecte pus la dispoziție PS News arată zeci de investiții finalizate sau în implementare — transport electric, regenerare urbană, renovări energetice ale școlilor, infrastructură publică și dotări prin PNRR. Despre programul Anghel Saligny edilul susține că există primării, inclusiv în municipiul Brăila, care nu își permit cofinanțarea de 20%.

„Noi nu suntem afectați de deciziile privind Programul Anghel Saligny, dar primăriile mici sunt. Noi am finalizat proiectele pe Anghel Saligny. Există primării care nu își permit cofinanțarea de 20%. Nu că nu ar vrea — nu pot. Iar acești bani aduc valoare comunităților. Sunt 100% de acord că ar trebui prioritizare în funcție de utilitate. Educația ar trebui prioritară”, spune primarul.

Ce spune despre proiectul privind reorganizarea administrativ teritorială

Dragomir consideră reorganizarea administrativ-teritorială „o idee discutabilă”, dar care necesită criterii clare și consultare reală: „Unele localități nu se pot susține financiar. Reforma trebuie făcută cu dialog — mai ales când deciziile afectează administrația locală.”

Ce îi reproșează premierului Bolojan

„Nu avem o colaborare suficientă cu premierul Ilie Bolojan. Dacă exista consultare, nu ajungeam la gafele fiscale de acum— eliminarea facilităților pentru clădiri vechi sau creșterea unor taxe cu până la 187%”, conchide primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir.

Seria „România din Primării” continuă la PS News cu noi interviuri care arată realitatea administrației locale — de la marile municipii până la comunitățile rurale — și modul în care deciziile naționale influențează viața de zi cu zi a cetățenilor.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: