România e pe locul 2 în topul celor mai fericite țări din UE, în fața Italiei, Spaniei și Germaniei

Sursa foto: Creart

Austria este cea mai fericită țară din Uniunea Europeană, arată cele mai recente date ale Eurostat, biroul european de statistică, citat de The Independent. Austria a obținut un punctaj de 7,9 din 10 în ceea ce privește „indicatorii de calitate a vieții”, care se bazează pe sondaje efectuate în statele membre.

Polonia, Finlanda și România s-au clasat pe locul al doilea, toate având un scor de 7,7 din 10, în timp Bulgaria are cel mai mic scor, 5,6, fiind singura țară care a obținut mai puțin de 6 în ceea ce privește indicele de mulțumire.

Raportul Eurostat vrea „să surprindă tendințele în ceea ce privește bunăstarea subiectivă a cetățenilor europeni”, menționând că „cetățenii UE au avut tendința de a fi destul de mulțumiți de viața lor în general, raportând o medie de 7,1 puncte din 10”. Factori precum nivelul de educație, familia și stabilitatea financiară au influențat satisfacția generală a respondenților, mai degrabă decât doar situația financiară.

„Este interesant de observat că unele țări asociate cu niveluri scăzute ale veniturilor în trecutul recent, precum România și Polonia, se numără printre țările în care este cea mai mare, ceea ce arată complexitatea relației dintre bunăstarea subiectivă și bunăstarea economică”, a precizat Eurostat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: