România, țara europeană cu cele mai mari exporturi de grâu, porumb, semințe de floarea soarelui

steag
Sursă foto: Wikipedia / România

România e țara UE cu cele mai mari exporturi de grâu, porumb, semințe de floarea soarelui, șrot de floarea soarelui și șrot de rapiță. Datele oficiale prezentate de revista de specialitate Lanțul Alimentar, citată de G4Media, arată că nici o altă țară din blocul comunitar european nu exportă atât de multă materie primă câtă exportam noi.

Peste 2,6 milioane de tone de grâu comun au fost livrate din România în afara Uniunii Europene, în intervalul 1 iulie – 29 octombrie 2023. Aceasta este cea mai mare cantitate de grâu comun vândută de un stat membru pe piețele terțe, în intervalul menționat. După noi, la mare distanță se află Franța și Polonia.

Și nu suntem pe primul loc doar la exportul de grâu, ci conducem topul și când vine vorba de porumb. Peste 315 mii de tone au plecat din România pe piețele externe, aceasta fiind cea mai mare cantitate.

În top se afla aceleași țări, Franța și Polonia, însă cantitățile lor sunt mult mai mici decât ce am exportat noi.

Datele nu sunt tocmai bune, pentru că cei care vor să facă bani nu vând materia primă, ci prelucrează cerealele ca mai apoi să vândă produsele cu valoarea adăugată mare, gen produsele de panificație, produsele congelate și lista poate continua. Doar că noi livrăm grâul și apoi importăm făina, dăm porumbul și importam mălaiul sau fulgii pentru micul dejun.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: