Skip to content
Puterea Știrilor Video

România este aproape de zona fierbinte și n-ai cum să nu te gândești că vor fi implicații. Ce spune Cristian Băcanu (PNL) despre tensiunile dintre Rusia și Ucraina

Inquam Photos / Octav Ganea

„Așa cum a anunțat și Joe Biden, președintele SUA, toată lumea se așteaptă mai degrabă la o invazie a Ucrainei decât la o retragere a Rusiei, a precizat Cristian Băcanu. Invitat la Puterea Știrilor, deputatul a ținut să sublinieze că România, din punct de vedere geografic, este aproape de zona fierbinte și, deși nu vom fi implicați la nivel militar, „n-ai cum să nu te gândești că vor fi implicații”.

„E clar că Federația Rusă este într-un punct în care trebuie să facă ceva la un moment dat. Nu mi-e clar dacă poate să facă ceva înainte de Jocurile Olimpice de Iarnă din China, dar e clar că la un moment dat trebuie să facă ceva. Ori se retrage, ori merge mai departe. La cum arătau lucrurile până la un punct, de altfel SUA au anunțat, prin vocea președintelui Biden, că se așteaptă toată lumea mai degrabă la o invazie a Ucrainei decât la o retragere. Din punct de vedere politic, Putin n-ar putea să explice de ce a comasat toate acele trupe, a cheltuit foarte mulți bani, a creat un context politic internațional care este ostil Federației Ruse și apoi se retrage. La ce pretenții a ridicat Federația Rusă, mi-e greu să cred că poate să obțină ceea ce își dorește(…).

România, din punct de vedere geografic, este aproape de zona fierbinte și, deși nu vom fi implicați la nivel militar, n-ai cum să nu te gândești că vor fi implicații. Este un lucru extraordinar că SUA vor să trimită trupe în România, asta va întări flancul estic și va asigura un climat de stabilitate pentru România, mediul de afaceri. Vă dați seama că, de exemplu, investitorii nu vin să investească într-o țară unde investițiile pe care le aduc sunt în pericol pentru că vine un stat străin terț și spune <<stop joc, de azi noi administrăm și voi mergeți acasă>> Trebuie să ai garanția securității și trebuie să mulțumim SUA pentru că se implică în zona aceasta.

Cu siguranță, Federația Rusă nu va rămâne indiferentă, o să vedem ce va face mai departe. E clar că va exista un conflict hibrid”, a precizat deputatul PNL Cristian Băcanu, supleant al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.

Facem precizarea că Rusia a transmis vineri cel mai puternic semnal de până acum că este dispusă să intre în discuții pe propunerile de securitate ale SUA și a reiterat că nu dorește un război din cauza Ucrainei.

„Dacă depinde de Rusia, atunci nu va fi niciun război. Noi nu vrem războaie. Dar, de asemenea, nu vom permite ca interesele noastre să fie călcate în picioare în mod grosolan, să fie ignorate”, a declarat ministrul de externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat posturilor de radio rusești.

Declarații vin în condițiile în care Rusia a masat zeci de mii de soldați în apropierea graniței ucrainene, în timp ce insistă asupra cererilor pentru o redesenare a aranjamentelor de securitate în Europa după Războiul Rece. Statele Unite și aliații săi l-au avertizat pe Vladimir Putin că se va confrunta cu sancțiuni economice rapide și dure dacă va ataca Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *