România urmărește să obțină o cotă din pachetul de acțiuni al Gastrade, consorțiul care administrează FSRU Alexandroupoli. Mai precis, această țară balcanică își propune să achiziționeze 10% din capitalul social al companiei care a dezvoltat și va opera noua unitate plutitoare de „primire” a navelor cu GNL, scrie Insider.gr preluat de Rador Radio România.
Scenariul cel mai probabil este ca participarea țării la FSRU să aibă loc prin intermediul companiei de stat Transgaz, care administrează sistemul de transport al gazelor naturale din România. Poziția celor 5 acționari existenți este pozitivă față de perspectiva extinderii parteneriatului, ceea ce înseamnă că, dacă nu se întâmplă ceva neprevăzut, formatul va fi extins, prin includerea unui al șaselea participant.
Într-un astfel de caz, România va fi a doua țară balcanică – după Bulgaria prin Bulgartransgaz – care va participa cu capital la acest proiect, fapt care arată importanța noii unități plutitoare pentru asigurarea diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale pentru întreaga Europă de Sud-Est. Se reamintește că ceilalți patru acționari ai Gastrade sunt Elmina Kopelouzou și companiile elene DESFA, DEPA Emporias și GasLog, fiecare deținând 20% din companie. Dacă intrarea României va avea loc, atunci cota de 10% pe care această țară o va dobândi va proveni din reducerea în mod egal a pachetului de acțiuni deținut de actualii acționari.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News