Cu susținerea Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, a fost inițiată crearea unei platforme de cercetare, dezbatere și educație economică intitulată Economic@BNR, context în care a fost publicat studiul România Europeană – evoluții, progrese, provocări, un tablou grafic comparativ, dar și prospectiv, privind poziția României în raport cu țările din regiune și în cadrul Uniunii Europene.
Prin intermediul Economic@BNR se propune facilitarea dezbaterii pe teme relevante ce țin de evoluții și politici publice naționale și internaționale, pornind de la necesitatea de a aprofunda și de a comunica fundamentat anumite subiecte de actualitate și interes.
„Fie că ne raportăm la sfera opțiunilor individuale sau la dimensiunea politicilor publice, accesul la informație veridică și analiză ”de calitate”, înțelegerea funcționării piețelor și a mecanismelor economice, capacitatea de a transforma experiențele în lecții învățate sunt ingrediente esențiale în fundamentarea corectă a judecăților și deciziilor economice.
În ultimii ani asistăm nu doar la creșterea exponențială a volumului de date și informații specifice, ci și la continua diversificare a modului în care acestea sunt utilizate în fundamentarea deciziilor și politicilor, dar și în (re)modelarea percepției publice privind balanța costurilor și avantajelor prin care sunt justificate diverse schimbări de viziune și strategii comerciale, sau chiar orientări geopolitice de anvergură.
Prefigurarea unor asemenea schimbări, precum și a implicațiilor lor pentru economia națională și pentru deciziile de politică economică, implică eforturi convergente de analiză și cercetare din partea autorităților de profil, dar și asumarea unui rol proactiv de dezbatere a elementelor de viziune privind direcțiile de dezvoltare economică.
România Europeană – evoluții, progrese, provocări este primul studiu realizat în cadrul proiectului Economic@BNR, studiu reprezentat de un tablou grafic cuprinzător, bazat pe analiza a peste 100 de indicatori specifici, prin care sunt evaluate progresele și beneficiile măsurabile ale României ca stat membru al Uniunii Europene”, anunță pe blogul său Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR, profesor universitar de economie în cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Studiul integral poate fi descărcat AICI
Principalele concluzii ale studiului arată că:
• România a înregistrat cea mai rapidă convergență reală dintre țările UE, nivelul curent al PIB/loc. la paritatea puterii de cumpărare fiind de peste 75% față de media Zonei euro, în contextul în care creșterea economică națională s-a situat în general peste media UE.
• Ponderea comerțului internațional al României în activitatea economică a înregistrat tendințe ascendente, cu un vizibil și consistent ritm de creștere al exporturilor de tehnologie medie și înaltă, pe fondul investițiilor destinate modernizării economiei.
• Investițiile străine directe, majoritatea provenind, în special în industrie, sectorul bancar, comerț și servicii, din țările europene, au contribuit substanțial la crearea de locuri de muncă, integrarea avansului tehnologic și creșterea productivității.
• Reducerea progresivă a ponderii economiei informale în PIB a permis îmbunătățirea condițiilor de muncă și a facilitat accesul populației la mai multe surse de finanțare.
• Sectorul bancar românesc a continuat să își îmbunătățească reziliența la șocuri și capacitatea de finanțare a economiei, atât solvabilitatea cât și lichiditatea fiind situate consistent peste valorile medii ale Uniunii Europene.
• În domeniul energiei, România beneficiază de avantaje competitive majore în plan regional, prin cel mai redus grad de dependență energetică regională, înregistrând progrese considerabile din perspectiva eficienței utilizării surselor de energie primară.
• Cu un beneficiu net total pentru România de aproximativ 70 miliarde euro, fondurile europene continuă să finanțeze investiții majore în modernizarea economiei și reforme necesare creșterii calității guvernanței și a politicilor publice.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News