România Frumoasă – De la mina din Valea Jiului la studioul de montaj RAI 3

Lucian Teodor Băncilă este un hunedorean care și-a găsit, în Italia, două pasiuni care i-au schimbat viața și pe care a reușit să le îmbine: cea de asistent medical și cea pentru cinematografie.

Lucian s-a născut la Uricani, în Valea Jiului și a lucrat în subteran aproape 9 ani, până la publicarea ordonanței care a dus la închiderea minelor.

Pasionat de filmări, și-a completat, o vreme, veniturile, cu diferite materiale la nunți și botezuri, însă își dorea mai mult. Deși ar fi vrut să emigreze în Canada, a plecat în Italia, unde s-a angajat imediat; credea că va fi bucătar o vreme, până când își găsește altceva, însă 10 ani au trecut rapid.

După moartea mamei, care a suferit un accident cerebral, a decis din nou să schimbe direcția și să învețe o meserie în care să-i ajute pe ceilalți. La 41 de ani, a început cursurile la școala sanitară pentru a deveni operator medical.

Astăzi, este asistent medical într-o clinică din Roma, unde a cunoscut un pacient care avea să-i schimbe destinul: Enrico Ghezzi, unul dintre cei mai cunoscuți regizori și autori de emisiuni din Italia.

Legătura cu Enrico, apoi cu colegii și prietenii acestuia, l-a dus pe Lucian în studioul de montaj de la RAI TRE, unde regizorul urma să înceapă lucrul la filmul „Ultimele zile ale umanității”.

„Eram curios, impulsiv, parcă îmi era foame să învăț, nu mă mai săturam. Munceam ghidat de Enrico, care avea nevoie de mine și ca asistent”, spune Lucian, cu bucurie, modestie și pasiune.

După 3 ani de selecție, editare și post-editare, echipa de producție, din care a făcut parte și Lucian, a trimis filmul la cea de-a 79-a ediția a Festivalului de la Veneția, unde a fost primit cu căldură de public și critici.

Mai multe despre Lucian Băncilă, pe rotalianul.com.

România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL