Afară de Transfăgărășan și Transalpina, lăudate de turiști și de presa internațională, România mai are un drum spectaculos, care leagă mănăstirile din nordul Moldovei.
Acesta începe în comuna Vorona, trece pe lângă mănăstirea cu același nume, străbate codrii seculari întinși pe câțiva kilometri înainte să ajungă la Schitul Oneaga.
Mai departe, drumul coboară spre o zonă cu păduri, Coșulea, Copălău, Sulița, unde se află Mănăstirea Cozancea.
Mănăstirile Balș, Guranda, Agafton se înșiră și ele, mai departe, completând traseul, până la o biserică unică la noi, poate și în Europa, fortăreața boierească de la Hilișeu Crișani.
Biserica boierului Curt este pe jumătate catolică, pe jumătate ortodoxă.
Acum două veacuri, boierul Curt a ridicat o biserică de lemn, întru cinstirea neamului său și drept mulțumire pentru lucrurile bune primite în viață; o generație mai târziu, nora lui, Ana Curt, crescută în ritul catolic, a pus să se ridice o clopotniță cu zid și 13 statuete reprezentându-i pe Isus și apostolii săi.
România Frumoasă – Oameni, fapte, locuri
Credit foto: Fortăreața Hilișeu Crișani, Doxologia.ro
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News