România Frumoasă – Oieritul, între patrimoniu și noile politici agricole

Unele lucruri, procese pot fi înlocuite sau realizate de roboți și tehnologie. Altele, nu, sau, cel puțin, nu – deocamdată. Când toată planeta vorbește despre schimbările climatice, oieritul tradițional este una dintre meseriile cele mai neinvazive și nedistructive.

Dacă sunteți dintre cei care se întreabă cu ce o să înlocuim brânza adevărată, făcută din lapte de oaie obișnuită să facă zilnic un traseu de zeci de kilometri, atunci veți trece expoziția Păstoritul contemporan. Un patrimoniu, mai multe dileme pe lista de lucruri de făcut curând.

Expoziția pornește de la ideea că oierii au învățat, de-a lungul istoriei, să se adapteze. Cu toate acestea, modificările mediului, cele sociale, culturale, politice și economice și-au pus amprenta asupra păstoritului.

Astăzi, păstoritul contemporan este nevoit să-și găsească drumul între moșteniri, statistici oficiale și politici agricole europene.

Organizată de Muzeul Țăranului Român, expoziția, parte a unui proiect mai amplu, ne invită la un drum alături de „păstori, oi, câini și, de ce nu, măgari – într-o explorare (subiectivă). Scopul acesteia este de a afla „dacă printre atâtea prefaceri și obstacole (înăsprirea legislației, regimul de proprietate, schimbările climatice) păstoritul de astăzi își mai găsește locul, rostul și profitul în viitor”.

Expoziția este deschisă până pe 6 august, la Muzeul Național al Țăranului Român.

România frumoasă: despre oameni, fapte, locuri.

Credit foto: facebook/Muzeul Țăranului Român

Mai multe despre expoziție, pe zilesinopti.ro.

Citește și Cernat, Ținutul conacelor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL