Produsă într-o comunitate veche, după o rețetă de peste 200 de ani, Pita de Pecica a primit mențiunea Indicație Geografică Protejată – IGP.
Ceea ce o face specială nu este doar rețeta, ci și ingredientele: grâu crescut în Câmpia Mureșului, maiaua, timpul de fermentare, dar, mai ales, coacerea în cuptoare tradiționale, de cărămidă cu foc de lemne.
Pe la 1335, când Pecica se numea Petk (vatră, cuptor în slavonă), cei mai mulți oameni din sat se ocupau cu pităritul, adică pregătirea unei pâini celebre pentru bunătatea ei.
Astăzi, la Muzeul Digital din Pecica, se află un cuptor tradițional, construit după modelul celor pomenite în vechile monografii ale orașului.
„Mare, arsă de căldura focului, mirosind dumnezeieşte şi tronând maiestuos pe albul feţei de masă, te îmbie cu savoarea inegalabilă. Cum să nu o iubeşti şi să nu te închini în faţa miracolului, facerii ei? Dar ce-i conferă atâta unicitate? În primul rând, sufletul și dăruirea brutarului, apoi, rețeta veche de mai bine de 200 de ani, autentică, păstrată și respectată cu sfințenie”, scrie gastroart.ro despre pâinea de Pecica pe care doar trei firme din oraș o pot produce acum.
Mențiunea Indicație Geografică Protejată a fost acordată la începutul lunii iulie de Comisia Europeană, aceasta subliniind legătura dintre regiune și numele produsului. Pentru a primi această etichetă, cel puțin una dintre etapele de producție sau preparare a unui produs are loc în zona prezentă în denumirea lui.
Pâinea de Pecica are o formă alungită, neregulată, cu o tăietură vizibilă pe mijloc și cântărește între 1 și 4 kilograme.
La Oradea există un Muzeu al pâinii, organizat în interiorul unei foste brutării.
Credit foto: madr.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News