Tânăr, hotărât, pasionat – așa începe descrierea lui Rafael Nistor de pe coperta cărții ”Ottimo!”, publicată pe platforma Amazon.
Născut în România, venit în Italia când era mic, Rafael, un tânăr de 22 de ani este unul dintre cele mai proaspete chipuri de pe rețelele sociale.
Tânărul i-a cucerit pe utilizatorii platformei TikTok, devenind unul dintre cei mai influenți creatori de conținut culinar din peninsulă, potrivit publicației La Repubblica.
Cu o structură originală a fiecărui material, acesta a reușit în câțiva ani să atragă peste 8 milioane de urmăritori, clasându-se în top 11 influenceri care promovează hrana bună și reducerea risipei din Italia.
A început să posteze videoclipuri cu rețete pe TikTok în perioada pandemiei de Covid-19, când a fost nevoit să rămână în casă ca mulți alții, fără niciun venit însă, întrucât tocmai își dăduse demisia dintr-un restaurant.
Dintre miile de creatori de conținut de pe platformele de socializare, Rafael s-a evidențiat limitând explicațiile, înlocuite cu un verb relevant, folosit la infinitiv, în general.
Recent, tânărul a publicat ”Ottimo”, o carte de rețete și a colaborat cu chef-ul Bruno Barbieri, consolidându-și astfel poziția de unul dintre cei mai urmăriți creatori de conținut culinar din Italia.
Sursa: rotalianul.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News