România Frumoasă – Trei case memoriale de vizitat în februarie

Cu pridvor, odaie mică și mare, cu vatră unde se pregătea masa și se făcea focul iarna, mai mici sau mai încăpătoare, casele memoriale sunt, de fiecare dată, partea cea mai frumoasă a unei vacanțe.

Fiecare județ are cel puțin câteva case unde s-au născut scriitori, pictori, sculptori; am ales doar trei dintre acestea, aflate în zone diferite, în Gorj, Vrancea și Vâlcea.

  • Casa memorială Constantin Brâncuși, Hobița, Gorj este locul unde sculptorul a învățat de la bunici și de la meșterii satului să cioplească lemnul. Casele frumos împodobite, biserica veche de lemn, porțile înalte, troițele și crucile înflorate din cimitir, toate au reprezentat repere pentru Brâncuși.

 

  • Casa Memorială Moș Ion Roată, din Gura Văii-Câmpuri, județul Vrancea este locul unde a copilărit ţăranul care a contribuit la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

 

  • Casa memorială Anton Pann, din Râmnicu Vâlcea, a fost mutată pe o distanță de 37 metri, odată cu modernizarea și reamenajarea orașului. Locuința este reprezentativă pentru interiorul modest al unei case de târg de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Sursa: Credit foto: Planiada, Casa Constantin Brâncuși

România Frumoasă – Oameni, fapte, locuri

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: