Grădini, tururi ghidate, cursuri de meșteșugărit, plimbări cu trăsura sau la pas pe potecile domeniului, România are numeroase castele și conace răspândite în toate zonele istorice.
Iată cîteva dintre cele care pot fi vizitate la finalul iernii.
Castelul Sturdza
Magnificul Castel Sturdza din satul Miclăușeni, județul Iași, construit în secolul XIX, a fost conceput pentru a impresiona, după cum spune motto-ul familiei, gravat pe fațadă: „Frumusețea strălucește peste tot”.
Tur ghidat, activități ca gătitul plăcintelor, plimbări cu trăsura trasă de cai, modelarea ceramicii tradiționale de Cucuteni.
Castelul Mikes, Zăbala, Covasna
Istoria Domeniului Mikes de Zabola datează din secolul al 15-lea când deja exista o clădire fortificată cu un bastion.
Clădirea a fost reconstruită de mai multe ori, în secolele al XVII și al XIII-lea, apoi i s-a alăturat Castelul Nou, în 1910, conectată de cea veche printr-un pasaj subteran și o punte supraetajată.
În timpul celui de al II-lea Război Mondial, domeniul a fost devastat, iar în 1949 proprietatea a fost naționalizată și familia evacuată.
Castelul și-a schimbat funcția de mai multe ori fiind la început sat de vacanță al presei comuniste, mai târziu orfelinat, școală și sanatoriu.
În 2005, familia a reintrat în posesia domeniului. Astăzi, The Machine House, The New Castle, The Old Saddle House, The Garden House and the Old Stables împreună cu parcul englezesc înconjurător sunt hotel-castel.
Castelul Regal de la Săvârșin
Construit între anii 1650-1680, castelul este amplasat pe terenul privat al fostului Rege Mihai I al României.
Parcul Regal are numeroase locuri speciale: Bolta de glicine, Grădina de trandafiri, Micul Pavilion, Grădina ascunsă, Grădina Toscana.
Anual, la castel are loc Festivalul național de literatură denumit Dorel Sibii. Tot aici mai pot fi vizitate Satul Regal, Casa Ceaiului, Muzeul Automobilului, Atelierul Auto al Regelui Mihai, dar și Magazinul de Suveniruri.
Credit foto: experimenteaza.ro
România Frumoasă – Oameni, fapte, locuri
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News