Tunelul care face legătura între stațiunea Straja și bisericuța din lemn Sfinții Apostoli Constantin și Elena din județul Hunedoara, este unic în lume.
Are 54 de metri, iar pe pereți este pictat unul dintre cele mai interesante calendare bisericeşti din Europa, cu 365 de sfinţi ortodocşi, câte unul pentru fiecare zi din an.
Acesta a fost construit in urmă cu zece ani pentru că la Straja ninge mult in fiecare iarnă și drumul până la schit era de multe ori blocat, a afirmat Emil Părău, autorul proiectului.
Tavanul este și acesta pictat cu scene din Vechiul şi Noul Testament; in fiecare zi, candela veșnic aprinsă este mutată în fața icoanei sfântului care marchează data curentă din calendar.
Tunelul a devenit intre timp o atracție turistică, cei care vin la schit trecând prin acesta ca să-și caute sfântul printre cele 365 de chipuri pictate.
România Frumoasă – despre oameni, fapte, locuri.
Sursa: apuseni.info. Credit foto: trecator.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News