Producția de drone în România cu tehnologie ucraineană ar putea genera investiții, locuri de muncă și o dezvoltare tehnologică accelerată, susține Aurel Cazacu, fost director al companiei Romarm și în prezent antreprenor în domeniul producției de armament.
Acordul recent dintre România și Ucraina privind producția de drone pe teritoriul românesc ar putea reprezenta un moment important pentru industria națională de apărare. Potrivit lui Aurel Cazacu, fost director al companiei Romarm și în prezent antreprenor în domeniul producției de armament, proiectul ar putea genera investiții, locuri de muncă și o dezvoltare tehnologică accelerată.
„Atât timp cât s-a semnat un document la cel mai înalt nivel, coborâm apoi spre nivelul industrial și trebuie să identificăm în România firmele, atât de stat, cât și private, care să se implice într-un astfel de proiect”, explică Cazacu. În opinia sa, colaborarea ar putea avea avantaje majore deoarece tehnologia ucraineană este deja testată în condiții reale de luptă.
„Partea ucraineană vine cu sisteme verificate în condiții de război, iar acest lucru ne ajută să sărim anumite faze de testare”
„Avantajul unei astfel de cooperări constă în faptul că în cadrul războiului din Ucraina aceste drone au fost testate. Deci ele au un nivel de performanță foarte bun”, spune el. „Partea ucraineană vine cu sisteme deja omologate și verificate în condiții de război, iar acest lucru ne ajută să sărim anumite faze de testare.”
Expertul subliniază că tehnologia dronelor evoluează foarte rapid. „Când faci o dronă, după o lună o perfecționezi, iar după încă o lună îi adaugi alte niveluri de performanță. Este un domeniu care evoluează permanent”, afirmă Cazacu, considerând că tocmai această dinamică face proiectul atractiv pentru România.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News













