România în cursa pentru un post-cheie în UE. Ce presupun rolurile de comisar pentru Economie și Extindere

Comisia Europeană
Comisia Europeană / Twitter

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a dezvăluit miercuri că România poartă discuții pentru a prelua unul dintre posturile de comisar european, fie pe economie, fie pe extindere. Ciucă a mai precizat că în acest moment nu putem avea certitudinea că obţinem un post sau altul, până nu se finalizează negocierile la nivelul Comisiei.

„Este prematur să discutăm cine ar fi persoana recomandată pentru un astfel de post, pentru că depinde de modul în care decurg negocierile şi ce post de comisar putem să obţinem”, a spus preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, despre postul de comisar european care ar reveni României, potrivit News.ro.

„Ştiu că sunt discuţii pentru comisarul pe economie, pentru comisarul pe extindere În acest moment, nu putem să avem certitudinea că obţinem un post sau altul, până în momentul în care nu se finalizează negocierile la nivelul Comisiei”, a mai comentat liderul liberal.

Ce presupune funcția de Comisar European pentru Economie

Comisarul European pentru Economie este responsabil pentru dezvoltarea și implementarea politicilor economice ale Uniunii Europene. În prezent, acest post este deținut de Paolo Gentiloni din Italia, care ocupă această funcție din 2019. Responsabilitățile sale includ:

Comisarul European pentru Economie se ocupă cu dezvoltarea și coordonarea politicilor economice și fiscale la nivelul UE. Acesta monitorizează situația economică a statelor membre și emiterea de recomandări. Totodată, acesta se ocupă de gestionarea bugetului Uniunii și asigurarea utilizării eficiente a resurselor financiare.

Comisarul are un rol și în ceea ce privește reglementarea piețelor financiare, mai exact supravegherea și reglementarea piețelor financiare pentru stabilitatea acestora. În fine acesta reprezint UE în forumuri economice internaționale.

Rolul Comisarului European pentru Extindere

Comisarul European pentru Extindere joacă un rol crucial în politica de extindere a Uniunii Europene, fiind responsabil pentru integrarea noilor state membre. Olivér Várhelyi din Ungaria deține în prezent această funcție, începând cu 2019.

Comisarul European pentru Extindere gestionează procesul de extindere a UE. Acesta poartă negocieri cu țările candidate – în prezent state precum Ucraina sau Republica Moldova. Totodată, comisarul monitorizează progresul țărilor candidate în îndeplinirea criteriilor de aderare și oferă asistență tehnică și financiară pentru reforme în aceste state candidat.

Nu în ultimul rând, comisarul se ocupă de promovarea valorilor UE, mai exact asigurarea respectării valorilor fundamentale ale UE, inclusiv democrația și statul de drept.

Importanța acestor posturi pentru România

Preluarea unui astfel de post ar oferi României o platformă excelentă pentru a influența politicile UE în domenii cheie. Dacă România ar prelua postul de comisar pentru Economie, ar putea contribui direct la dezvoltarea și coordonarea politicilor economice ale Uniunii, având un impact major asupra stabilității și creșterii economice a regiunii.

În cazul postului de comisar pentru extindere, România ar juca un rol central în procesul de integrare a noilor membri în UE – Ucraina și Republica Moldova. Acest lucru ar întări poziția geopolitică a țării și ar facilita relațiile cu țările vecine și candidate la aderare, promovând valorile și standardele europene.

În concluzie, pentru România, discuțiile privind preluarea unui post de comisar european reprezintă o oportunitate istorică de a influența direct viitorul Uniunii Europene. Indiferent dacă va fi vorba de economie sau extindere, acest rol ar plasa România într-o poziție strategică, consolidându-i influența la nivelul UE.

Autor

  • Robert Manea

    Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: