România. În trei ani, 30% dintre funcționarii publici vor ieși la pensie, iar munca lor va fi înlocuită de Inteligența

Inteligenta artificiala
Sursa foto: Pixabay

Aproximativ o treime din funcționarii publici vor ieși la pensie în următorii trei ani, iar munca lor, în mare parte, va fi preluată de Inteligența Artificială. Declarația îi aparține ministrului Digitalizării, Bogdan Ivan, și are la bază datele INS.

Ivan a prezentat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, date privitoare la Strategia Naţională a României pentru Inteligenţă Artificială 2024 – 2027, document adoptat recent de Guvern, scrie Agerpres.

„Referitor la Strategia de Inteligenţă Artificială a României, (…) după mai bine de opt luni de dezbateri, atât cu mediul universitar din România, cu companiile private, cu institutele de cercetare, cu ecosistemul din Europa şi cel din alte state occidentale, în special, cel din SUA, am ajuns, într-un final, la o strategie care să cuprindă două elemente extrem de importante. O dată – centrarea asupra omului şi anume principiul prin care drepturile sale sunt respectate atunci când vorbim despre utilizarea noilor tehnologii de inteligenţă artificială, care astăzi se află în peste şapte miliarde de aplicaţii. Doi – clasificarea riscului, atunci când vorbim despre conţinut care poate să vină şi să fie critic pentru informarea publică sau pentru impactul societal”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, prin această strategie s-a profilat modul în care tehnologiile emergente vor putea să fie ancorate în finanţările naţionale şi europene din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare.

„Referitor, punctual, la Strategia de Inteligenţă Artificială a României, am profilat modul în care tot ceea ce înseamnă tehnologii emergente vor putea să fie ancorate în finanţările naţionale şi europene din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare, tocmai pentru a crea contextul în care acele entităţi, fie că vorbim despre companii, fie că vorbim despre entităţi publice din România sau organizaţii de cercetare, atunci când aplică pentru o finanţare europeană sau guvernamentală, să fie ancorate în acest cadru strategic prin care atât Inteligenţa Artificială, cât şi, mai nou, o nouă tehnologie (Quantum computing – n.r.) vor putea să fie finanţate direct şi cu prioritate”, a explicat Ivan.

El a menţionat că, în prezent, există proiecte în administraţia publică care folosesc Inteligenţa Artificială.

„În momentul de faţă, avem proiecte care folosesc această nouă tehnologie. Şi pot să dau cel mai recent exemplu – un proiect de procesare automată a datelor pe care l-am deschis în urmă cu aproximativ două luni prin care 18 ministere şi agenţii guvernamentale vor putea să proceseze automat seturi uriaşe de date, printr-o finanţare de 20 de milioane de euro. Şi, mai mult, vorbim despre o statistică pe care a publicat-o INS-ul prin care, în următorii trei ani, aproximativ 30% din corpul funcţionarilor publici din România urmează să iasă la pensie. Este evident că munca acestor funcţionari, o mare parte din munca lor va putea să fie înlocuită de aceste noi tehnologii prin transformarea digitală a statului român”, a completat Bogdan Ivan.

Conform acestuia, statul român este pregătit. „Avem cele mai noi reglementări la nivel mondial, e cea mai updatată strategie de aplicare a unei tehnologii emergente şi suntem gata să o punem şi în practică”, a susţinut ministrul.

El a subliniat că pentru aplicarea acestor tehnologii sunt, deja, dezvoltate proiecte privind competenţele digitale.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: