Statisticile europene plasează România pe locul cinci în topul celor mai ridicate prețuri lunare pe piața spot din Uniunea Europeană în ianuarie 2025, coborând astfel de pe podium, mai exact de pe locul trei, unde era la sfârșitul anului trecut, în decembrie. Este important de precizat din capul locului că aceste evoluții nu au impact asupra prețurilor facturate românilor, care sunt plafonate, cel puțin până pe 31 martie, după care urmează ori o liberalizare etapizată, ori o continuare a schemei în actuala formă, conform ultimelor declarații politice.
Prețul mediu pentru ziua următoare pe piața spot din România este de 116,30 euro/MWh în ianuarie 2025, conform statisticilor europene, aflându-se pe poziția a cincea în UE. Pe primul loc se află Irlanda, cu 156,97 euro/MWh, iar pe ultimul loc, cu cel mai mic preț, Suedia, cu 11,83 euro/MWh.
În decembrie, pentru ziua următoare pe piața spot în România era de 141,07 euro/MWH, pe locul al treilea în UE, după Slovacia, cu 145,46 euro/MWh, și Ungaria, cu 143,86 euro/MWh. Tot Suedia avea cea mai ieftină energie, de 9,74 euro/MWh.
În prima lună a anului care tocmai s-a încheiat, România era la mijlocul clasamentului, cu 87,67 euro/MWh, între un maximum, de 126,66 euro/MWh în Estonia, la 54,22 euro/MWh, în Suedia, arată statisticile europene.
În prima parte a lunii septembrie, România conducea în topul UE al celor mai mari prețuri ale energiei.
Prețul mediu din 11 septembrie de pe piața pentru ziua următoare operată de ale operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România (OPCOM) a ajuns la 153,77 euro/MWh (aproximativ 764,85 lei/MWh).
Conform datelor agregate la nivel european, prețul din România era cel mai mare din Europa, aproape dublu față de Germania (80,94 euro/MWh) și de aproape trei ori mai mare decât în Franța (54,6 euro/MWh). Bulgaria, cu 149,67 euro/MWh, și Grecia, cu 135,56 euro/MWh, întregea podiumul prețurilor cele mai ridicate.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News