România a decis să se alăture declarației privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz. Declaraţia, inițiată de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos și Japonia. Anunţul a fost făcut de președintele Nicușor Dan, într-o postare pe rețelele sociale.
„Am decis să ne alăturăm declarației Regatului Unit, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertǎții de navigație, principiu fundamental al dreptului internațional.
Alăturarea României la acest demers are loc pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea Strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale.
Efectele sunt resimțite și în Romania, în special în ceea ce privește prețul combustibililor. În acest sens, suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea preturilor la un nivel suportabil pentru populație.
România își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu și lucrăm alături de partenerii internaționali pentru dezescaladare”, a transmis Nicuşor Dan.
Ce cuprinde declarația coaliției pentru Strâmtoarea Ormuz
„Ne exprimăm disponibilitatea de a contribui la eforturile adecvate pentru a asigura trecerea în siguranţă (a navelor) prin strâmtoare”, se arată în declaraţie, potrivit digi24.ro.„Salutăm angajamentul ţărilor care se implică în planificarea pregătitoare”, se arată în comunicatul comun.
„Condamnăm în termenii cei mai fermi recentele atacuri lansate de Iran împotriva navelor comerciale neînarmate din Golf, atacurile împotriva infrastructurilor civile, în special a instalaţiilor petroliere şi gaziere, precum şi închiderea de facto a strâmtorii Ormuz de către forţele iraniene”, adaugă cele şase ţări care au pornit inițiativa.„Solicităm un moratoriu imediat şi general asupra atacurilor împotriva infrastructurilor civile, în special a instalaţiilor petroliere şi gaziere” din Golf, au declarat aceste ţări într-un comunicat comun, publicat după atacurile iraniene asupra instalaţiilor de gaz de la Ras Laffan din Qatar, al doilea exportator mondial de gaz natural lichefiat (GNL).
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









