Skip to content
Europa Politică

România, la testul președinției Consiliului UE. Victor Negrescu: E nevoie de viziune politică și de consens la nivel național!

negrescu.ro

Atenția asupra României la nivel european a crescut odată cu anul 2019. De la 1 ianuarie țara noastră a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

În acest context, redacția PSNews.ro a luat legătura miercuri cu fostul ministru delegat pentru Afacerile Europene, Victor Negrescu. Concret, întrebat care sunt cele mai mari provocări pe care țara noastră le are cu ocazia președinției Consiliului UE, social-democratul a subliniat că țara noastră trebuie să găsească consensul între statele membre pe cele mai importante teme.

„Președinția României la Consiliul UE trebuie să fie capabilă să genereze consens între statele membre pe principalele subiecte de interes la nivel european. Avem propuneri referitoare la bugetul european, propunerea pentru politica de coeziune, propunerea pentru politica agricolă comună asupra cărora trebuie să ajungem la un consens, la un compromis până la finalul mandatului actual al Parlamentului European și până la finalul mandatului Comisiei Europene. Avem de asemenea Brexit-ul care trebuie să fie gestionat într-o manieră corespunzătoare indiferent de scenariile posibile și în sensul acesta trebuie să lucrăm cu reprezentanții Comisiei Europene și cu negociatorul-șef pentru a avea totul plănuit în detaliu. 

De asemenea, vin alegerile pentru Parlamentul European și avem aici creșterea euroscepticismului care de principiu ar trebui să fie limitată. Avem de asemenea dezbaterea privitoare la viitorul UE, care ar trebui să ajungă la o concluzie cu ocazia summitului care va fi organizat în România. Așadar, avem foarte multe provocări, foarte multe subiecte de interes major pentru UE asupa cărora România trebuie să demonstreze leadership și capacitatea de a genera un consens la nivelul Uniunii Europene, a declarat fostul ministru.

Totodată, chestionat care sunt cele mai mari obstacole pe care România le are de înfruntat în calea spre o președinție de succes a Consiliului UE, Victor Negrescu a identificat două paliere, cel intern întrucât nu există un consens real la nivel național, iar extern deoarece se intensifică dezbaterile înaintea alegerilor pentru Parlamentul European.

„Principalul obstacol este cel referitor la dezbaterea politică, atât internă cât și europeană. Lipsa unui consens real la nivel național reduce capacitatea României de a avea o poziție unitară, coerentă în plan european. Practic, nu se cunosc care sunt partenerii de dialog și pentru a putea să răzbim, că putem să gestionăm președinția Consiliului UE, avem nevoie ca toate instituțiile publice și ca toți actorii politici să lucreze împreună pe durata celor 6 luni.

Același lucru se produce și la nivel european. Ne apropiem de alegerile pentru Parlamentul European. Dezbaterea este una aprinsă și din nefericire este foarte greu să generezi un consens în acest context extrem de dificil pentru UE, a adăugat social-democratul.

Pe final, întrebat dacă actuala guvernare poate face față unei responsabilități precum președinția Consiliului UE, Victor Negrescu a evidențiat mai întâi că România este pregătită tehnic pentru această provocare, dar la nivel politic este nevoie de viziune și de implicare atât din partea Guvernului, a președintelui și a Parlamentului României.

România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru această președinție a Consiliului UE. Înseamnă că avem profesioniști care au fost formați în ultimii 2 ani în această direcție și știu ce au făcut. Este nevoie de viziune politică, este nevoie de participarea tuturor actorilor pentru că atunci când lucrurile nu pot fi aprofundate la nivel tehnic, miniștrii, primul-ministru, președintele țării intervin pentru generarea unui consens între statele membre. Pracitc, în acele momente este important ca politicul să joace un rol. Această președinție nu este un simplu exercițiu tehnic. Cei care cred că este doar atât sau doar un exercițiu de imagine se înșală. Este nevoie de implicare politică atât din partea Guvernului, a Administrației Prezidențiale, cât și a reprezentanților Parlamentului care pot fi de ajutor pentru a arăta că România poate avea o contribuție substanțială la proiectul european, a conchis Victor Negrescu în exclusivitate pentru PSNews.ro.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *