Skip to content
Politică

România, la testul UE. Alfred Bulai pune la zid opoziția după adoptarea rezoluției împotriva Guvernului EXCLUSIV

stirilekanald.ro

Parlamentul European a adoptat miercuri rezoluția privind statul de drept din România, în care este condamnată intervenția „violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018” și se recomandă autorităților „să se opună măsurilor care ar duce la dezincriminarea corupției în rândul funcționarilor de stat și să aplice strategia națională anticorupție”. Rezoluția cu amendamente a fost adoptată în Parlamentul European cu 473 voturi pentru, 151 împotrivă și 40 de abțineri.

La textul original al rezoluției au fost adoptate și câteva amendamente.

În acest sens, redacția PSnews.ro a luat legătura cu sociologul Alfred Bulai, prodecan al Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA pentru a analiza ce înseamnă pentru România adoptarea rezoluției privind statutul de drept de către Parlamentul European.

Astfel, sociologul este de părere că decizia Parlamentului European de a adopta rezoluția era de așteptat, însă critică modul în care opoziția din România reacționează împotriva actualei puteri: „Ceea ce este surprinzător este faptul că în această ecuație politică opoziția nu face mare lucru. Adică, din punctul meu de vedere, niște declarații, niște conferințe de presă sunt totuși mult prea puțin față de ceea ce se întâmplă în România”. 

Era de așteptat. Nu este chiar o surpriză. Am citit textul, dar nu mă putea aștepta decât la un text care să fie mai dur decât altele anterioare. Faptul că România este într-o zonă centrifugă față de modelul european este cert de mai mult timp. Acum însă, politicienii nu se mai ascund și spun pe față aceste lucruri. Adică, încălcarea unor norme de bază, elementare ale modului în care ar trebui să funcționeze un stat democratic modern și care sunt principii și la nivelul UE, sunt expres criticate și anulate. Sigur, mă aștept ca această atitudine să fie chiar întărită de o parte din clasa politică, adică să fie mult mai dramatic exprimată. Ceea ce este surprinzător este faptul că în această ecuație politică opoziția nu face mare lucru. Adică, din punctul meu de vedere, niște declarații, niște conferințe de presă sunt totuși mult prea puțin față de ceea ce se întâmplă în România.

Ar trebui, dacă există gesturi „dramatice„ ale puterii, inclusiv ideea că ce nu ne place schimbăm indiferent de proceduri și așa mai departe, adică o chestiune pe care unii politicieni au gândit-o în permanență, dar nu aveau curaj să o rostească, acum o rostesc, opoziția, în primul rând PNL-ul, principala forță a opoziție, are un mesaj slăbuț, fără niciun fel de utilitate. Practic, doar să spui că tu critici, că nu ești de acord, adică nu există dramatismul pe care ar trebui să-l aibă din punctul meu de vedere.

Deocamdată ei spun doar că sunt nemulțumiți, adică ceea ce vreau să spun este că din păcate situația cea mai gravă pentru România nu este că un politician a încălcat niște reguli pentru că oriunde se poate întâmpla asta, nici măcar viziunea anti-europeană pentru că există și alte țări, multe,  care o au, consistentă politic în interior, nu ar fi pentru noi o noutate absolută, problema este că se iau o serie întreagă de decizii, deci se întâmplă lucruri, nu numai declarații și care, mă rog, nu au o contrapondere la nivelul clasei politice din România.

Pe mine nu mă nemulțumește că avem rapoarte de țară negative, erau de așteptat, mă nemulțumește că la nivelul clasei politice există un fel de așteptare ca altcineva să decidă, ca altcineva să lupte pentru niște principii, dacă au aceste principii și eventual unii să culeagă doar roadele. Adică cei care așteaptă ca eventual domnul Dragnea și cei din jurul său să nu reușească și să piardă puterea PSD-ul, iar apoi să vină alții la putere. Mă iertați, dar ar trebui să și lupte pentru chestia asta, trebuie mai mult curaj. Adică din punctul meu de vedere, nu văd de ce nu ar exista gesturi dramatice, demisia în bloc din Parlament a tuturor membrilor opoziției. Bineînțeles, se ajunge la o situație limită în care evident trebuie ca Parlamentul să își dea demisia. Adică vă dau niște exemple dramatice. Dacă consider că se întâmplă ceva mizerabil din partea puterii, atunci și gesturile mele dramatice de luptă trebuie să fie altele, nu declarații la conferință de presă că noi suntem împotrivă. Acestea sunt apă de ploaie. Nu au efect”, a declarat în exclusivitate pentru PSnews.ro Alfred Bulai.

Anterior, Parlamentul European îndemna Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *