România urcă pe locul 44 în clasamentul global al startup-urilor, după o creștere de 32,9%

startup
Sursa foto: Pixabay - StartupStockPhotos

După trei ani consecutivi de scădere în clasamentele internaționale ale inovației, România revine pe creștere și urcă patru poziții până pe locul 44 în Global Startup Ecosystem Index 2026, unul dintre cele mai ample clasamente dedicate ecosistemelor de startup-uri la nivel mondial, potrivit Economica.

Potrivit raportului realizat de StartupBlink, ecosistemul local a înregistrat o creștere anuală de 32,9%, a doua cea mai mare rată de creștere din Uniunea Europeană, după Cipru. Valoarea ecosistemului românesc de startup-uri este estimată la 9,7 miliarde de dolari și avem șase orașe incluse în topul primelor 1.000 de ecosisteme antreprenoriale din lume, însă niciunul în Top 100.

Însă în pofida revenirii, România continuă să fie depășită de câteva state din regiune. Ne situăm după Bulgaria (locul 40) și Ucraina (locul 43), în timp ce Cehia ocupă locul 32 și Polonia locul 33. Din regiunea noastră, doar Ungaria (locul 53), Serbia (locul 58) și Republica Moldova (locul 82) se află după noi.

De asemnea, deși după ce am înregistrat trei ani de scăderi consecutive și am reușit acum să urcăm cu patru locuri față de anul trecut, evoluția României din ultimele cinci ediții ale topului s-a înrăutățit. După poziția 48 ocupată anul trecut, am ajuns pe locul 44, la fel ca în 2024, dar încă sub nivelul ocupat în 2023 și 2022, când ne-am plasat pe pozițiile 42 și, respectiv 39.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: