ROMÂNIA-NATO-20ANI/Iulian Chifu: România – unul dintre pilonii cei mai importanţi ai Alianţei Nord Atlantice

Sursa foto: Facebook/Iulian Chifu

Analistul de politică externă şi securitate Iulian Chifu afirmă că, în cei 20 de ani de când România a devenit membră a Alianţei Nord-Atlantice, ţara noastră a ajuns unul dintre pilonii cei mai importanţi din punctul de vedere al loialităţii şi spiritului euroatlantic.

„Am pornit din postura de aspiranţi şi varianta pe care am îmbrăţişat-o pentru a putea să ajungem în interiorul Alianţei a fost aceea de a ne comporta ca membri NATO, deşi nu eram sub umbrela articolului 5. E motivul pentru care am fost prezenţi şi în varianta Afganistan, ulterior în Irak în misiunile aliate în afara teritoriului Alianţei. Acest lucru şi modul în care soldaţii noştri au funcţionat şi interoperabilitatea pe care am demonstrat-o, voinţa politică, toate aceste lucruri ne-au adus în interiorul Alianţei. Sigur, nu putem să ignorăm faptul că evenimentele tragice de la 1 Septembrie au jucat un rol important în decizia de extindere pe varianta Big Bang”, a declarat Chifu pentru AGERPRES.

El a subliniat că astăzi avem „o istorie” în interiorul alianţei.

„Am ajuns unul dintre pilonii cei mai importanţi din punctul de vedere al loialităţii şi, să spunem, spiritului euroatlantic, în sensul în care am organizat şi Summitul NATO de la Bucureşti din 2008 şi suntem unul din statele recunoscut ca atare loial şi doritor de apartenenţă la NATO şi de a se integra pe deplin în NATO, de a îndeplini criteriile de acolo şi mă refer la angajamentul care presupune că 2% din PIB să fie alocat pentru Apărare şi peste 20% din această alocare să fie destinată noilor capabilităţi de natură militară. Am ajuns astăzi cu o istorie în interiorul alianţei, cu două mandate de asistent al secretarului general al NATO, îndeplinite de un român, ambasadorul anterior al României la NATO, Sorin Ducaru, şi astăzi cu un adjunct al secretarului general, care este tot român, Mircea Geoană”, a spus analistul.

Acesta a accentuat că un moment foarte important l-a reprezentat a organizarea Summitului NATO de la Bucureşti, găzduirea unui astfel de eveniment la scurt timp după intrarea în Alianţa Nord Atlantică, fiind „un lucru extrem de important”.

„A fost pentru prima oară când Alianţa Nord Atlantică a ajuns şi şi-a desfăşurat lucrările – şi am avut şi vizita bilaterală a preşedintelui George W. Bush – pe malul Mării Negre, marcând şi o altă premieră, pentru noi foarte importantă – asumarea de către Alianţă a părţii sale de responsabilitate pentru securitatea la Marea Neagră, care era cea definitorie şi acoperea pe deplin teritoriul României şi toată zona care privea necesitatea noastră de securitate şi apărare”, a punctat Chifu.

Acesta a arătat că războiul de agresiune al Rusia în Ucraina este „o realitate” şi, deşi linia de contact a acestui conflict se află suficient de departe de frontierele României, ameninţarea unui război pe scară largă, de mare intensitate intră în calculele NATO.

„Trebuie să ne pregătim pentru un asemenea tip de ameninţare. Asta nu înseamnă că se întâmplă, înseamnă că există un scenariu foarte probabil, care, în anumite condiţii, ar putea să se realizeze. De aceea, e nevoie să avem şi resursă umană şi capabilităţi şi o industrie de apărare care să poată produce la scară mare şi să învăţăm din acest război şi multe dintre strategiile la zi. Vorbim de primul război în secolul XXI, care se desfăşoară în plan real cu totul şi cu totul alte elemente în prim plan – iată relevanţa dronelor, alte categorii de tehnologi care sunt folosite, metode de acţiune. Suma acestor lucruri trebuie învăţată şi implementată în planurile de contingenţă şi de apărare. Nu o facem pentru că mâine va trebui să ne luptăm, dar o facem tocmai pentru a fi pregătiţi, ca să nu ajungem niciodată în situaţia de a purta un asemenea război, cu atât mai mult în apropierea frontierelor României sau pe teritoriul României. Şi acest lucru creează descurajarea credibilă în momentul în care ai instrumentarul necesar”, a argumentat analistul.

În ceea ce priveşte forţele armate şi componenţa lor, Iulian Chifu a arătat că, deşi România a mers către o armată de profesionişti, „necesarul armatei, plus rezervele sale trebuie asigurate”. Chifu exclude, însă, revenirea la un serviciu militar obligatoriu, variantă care ar fi, în opinia sa, „puţin probabilă” şi „nejustificată”.

„Există astăzi programe mult mai elaborate, mai evoluate, există şi proiecte care se află şi în Parlament, propuneri de absorbţie a unor militari voluntari în aşa fel încât să existe şi rezerva calificată şi suficient de multe trupe pentru armata în timp de pace şi cu posibilitatea de transformare – Doamne fereşte! – dacă va fi vreodată nevoie, pe zona de război. Revenirea la un serviciu militar obligatoriu e puţin probabilă, pentru că ea nu se mai justifică. Mai mult, armata de astăzi nu mai e aceea din perioada Războiului Rece. În momentul de faţă, armata este o chintesenţă, o sinergie de culturi, între cea ca zonă concretă pe care o cunoaştem, a armatei propriu-zise, dar există o componentă foarte importantă de IT, pentru că toată zona această de drone e coordonată şi condusă de pe terminalele calculatoarelor. E o altă zonă de inginerie şi tehnologie foarte elaborată, că vorbim de zona (…) laserelor sau vorbim de spaţiul acesta al bruiajului sau al războiului electronic”, a detaliat el.

 

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: