Skip to content
Economie

România negociază cu Comisia Europeană acordarea de ajutoare celor aflaţi în sărăcie extremă până la finalul lui 2027

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a explicat cum vor fi utilizate voucherele de 250 de lei acordate la fiecare două luni, până la finalul anului, el arătând că fiecare beneficiar va primi un card, asemenea celor bancare, care va putea fi folosit pentru cumpărarea de alimente în peste 24.000 de magazine.

Boloş a anunţat că autorităţile române poartă discuţii cu oficialii Comisiei Europene în aşa fel încât să poată acorda astfel de vouchere persoanelor aflate în situaţii financiare dificile până în anul 2027.

Ministrul Marcel Boloş a afirmat că românii beneficiari ai voucherelor vor primi prin Poşta Română cardurile pe care vor primi banii alocaţi drept ajutor în cadrul pachetului social, ei netrebuind să facă niciun demers pentru a intra în posesia cardurilor.

El a precizat că voucherele vor fi primite sub forma unui card din material plastic şi cu cip, asemănător cardurilor bancare, fiecare card va avea un cod PIN, cardurile nu sunt transmisibile şi pot fi utilizate asemenea unui card bancar, pentru cumpărarea de alimente. „Noi periodic îl încărcăm după distribuire, avem patru tranşe pe care urmează să le încărcăm pe aceste carduri”, a explicat Marcel Boloş, marţi seară, la Antena 3.

El a explicat că nu există limită de cheltuire a banilor, suma putând fi utilizată fie în tranşe, fie toată la o singură rundă de cumpărături, şi că peste 24.000 de magazine sunt cuprinse în reţeaua care acceptă cumpărături în baza acestor carduri. Alăturat cardului, fiecare beneficiar primeşte o scrisoare lămuritoare care include şi un număr de telefon la care va putea primi mai multe detalii.

Amenda pentru tentativa de vânzare a cardului este de 5.000 de lei, a menţionat ministrul. „Unul din subiectele de negociere cu Comisia Europeană a fost ca pe viitor şi pentru păturile sociale care vor fi cele mai afectate de rata inflaţiei şi în funcţie de cum va evolua rata de sărăcie extremă la nivelul României să putem să acordăm facilităţi, dacă decizia aceasta va fi luată în coaliţie, până la sfârşitul anului 2027. Este un lucru bun. Este un fel de rezervă pe care o avem pentru viitor. Avem această procedură de negociere cu Comisia Europeană, la fondurile europene condiţia este să atingem obiectivele care sunt fixate prin fondurile care ne sunt alocate, respectiv să ţintim pătura cea mai săracă care se află în dificultate şi care poate să beneficieze în continuare de aceste facilităţi”, a mai afirmat Boloş.

Potrivit lui Boloş, 2.581.000 de persoane vor primi astfel de vouchere, iar autorităţile se aşteaptă ca numărul acestora să crească. „Foarte mulţi şi numărul acesta al beneficiarilor, din câte se pare, este într-o continuă creştere, din păcate pentru România ne aşteptăm ca în perioadele următoare cum am spus şi cum am pus această rezervă în negocierea cu Comisia Europeană, ca numărul beneficiarilor să crească. Noi suntem atenţi la fenomenul acesta care afectează marea masă a oamenilor şi să putem să-i sprijinim pe oameni. Perioada care urmează nu pare a fi una foarte simplă”, a adăugat ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *