Skip to content
Politică

România nu va cere ajutorul FMI, anunță ministrul Finanțelor: Avem foarte mulţi bani la dispoziţie din partea Uniunii Europene

Inquam Photos / Ilona Andrei

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat, joi, că România nu va cere ajutorul FMI, precizând că ţara noastră are la dispoziţie mulţi bani din partea Uniunii Europene şi nu trebuie decât să îi cheltuie.

Adrian Câciu a fost întrebat, joi, la finalul şedinţei de Guvern, dacă România ar putea cere ajutorul FMI şi în ce condiţii s-ar putea face acest lucru.

“Nu este cazul să cerem ajutorul FMI. FMI acordă asistenţă tehnică şi pe sistemul fiscal, reforma fiscală, a fost şi vizita FMI pentru ceea ce înseamnă evaluarea pe articolul 4, ştiţi că suntem în fiecare an evaluaţi. Nu este cazul. Nu este cazul deşi toate instituţiile financiare au spus dacă cineva are nevoie, noi suntem la dispoziţie, cum şi Banca Mondială anunţă un pachet foarte mare de sprijin pentru statele care sunt în dificultate, Fondul Monetar la fel, nu este cazul. România, deocamdată, are foarte mulţi bani la dispoziţie din partea Uniunii Europene şi nu are decât să-i cheltuie. Atât trebuie să facă, să găsească soluţia să absoarbă fondurile europene. Sunt banii care sunt vin din exerciţiul financiar în derulare care pot să ţină România pe următorii doi ani fără probleme”, a transmis ministrul Finanţelor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *