România participă la târgul internaţional de turism de la Londra

Sursa foto: unsplash
Sursa foto: unsplash

România participă la târgul internaţional de turism de la Londra, care se desfăşoară în perioada 6-8 noiembrie, pavilionul naţional fiind gazda a 40 de co-expozanţi din rândul agenţiilor de turism, asociaţiilor, patronatelor şi organizaţiilor profesionale de profil. Sunt prezente, totodată, unele dintre cele mai active Organizaţii de Management al Destinaţiei (OMD), precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, anunţă Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT).

”Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) este prezent la târgul internaţional de turism „World Travel Market” (WTM) de la Londra, desfăşurat în format Business-to-Business (B2B), în perioada 6 – 8 noiembrie a.c. Pe lângă generarea de afaceri directe, această manifestare expoziţională cu tradiţie oferă o oportunitate importantă pentru promovarea destinaţiei turistice România. Pavilionul naţional, organizat de MEAT, este gazda a 40 de co-expozanţi din rândul agenţiilor de turism, asociaţiilor, patronatelor şi organizaţiilor profesionale de profil. Sunt prezente, totodată, unele dintre cele mai active Organizaţii de Management al Destinaţiei (OMD), precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale”, potrivit unui comunicat al ministerului.

Pe durata celor trei zile de manifestare expoziţională, fiecare co-expozant beneficiază de un spaţiu de întâlniri, amenajat special pentru o promovare eficientă în cadrul întâlnirilor B2B. De asemenea, standul României dispune de o zonă de conferinţe cu 16 locuri, unde vor fi susţinute 10 prezentări ce vor acoperi diverse aspecte ale ofertei locale, precum produsele de tip city break, serviciile SPA şi balneo sau turismul medical.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: