România se numără printre țările din Europa de Est de unde Jeffrey Epstein racola victime pentru activitățile sale ilicite și imorale, de natură sexuală. Pe marginea acestui subiect, Ziare.com a discutat cu psihologul Radu Leca.
Desecretizarea dosarelor Epstein scoate la iveală noi secrete ale prădătorului sexual și legături cu
România. Țara noastră e menționată de peste 800 de ori în documentele publicate de Departamentul de Justiție din Statele Unite, inclusiv pentru transferuri de bani.
Sunt schimburi de e-mailuri cu o româncă, cadru universitar stabilit în Statele Unite, Corina Tarniță, în care se discută despre transferuri de bani și tinere studente. Într-unul dintre e-mailuri, românca îi transmitea lui Epstein, prin asistentul său, informații despre două fete care ar fi studente la Universitatea din Iași. Conform informațiilor din documentele publicate, în e-mailurile lui Epstein ar exista aproape 400 de mesaje către sau dinspre Corina Tarniță.
Într-un alt schimb de e-mailuri, o româncă i se plânge lui Epstein că nu poate cumpăra din Statele Unite anticoncepționale în baza unei rețete eliberate în România și îl roagă să i le procure. Într-un alt schimb de e-mailuri, prădătorul sexual se interesează de numele unei românce – întreabă destinatarul dacă a găsit-o. Într-o altă corespondență desecretizată se vorbește despre o româncă interesată să își găsească un loc de muncă în Londra. Și numele unui fotomodel român, despre care presa mondenă scrie că ar fi avut o relație cu milionarul pedofil, apare în documentele făcute publice.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









