România, pe radarul marilor investitori: un gigant finlandez intră în forță pe piață

Sursa foto: Unsplash - Adrian Botica

O mare companie finlandeză, specializată în soluții pentru industria agregatelor, a prelucrării mineralelor și a rafinării metalelor, cumpără o unitate de producție din Oradea, pentru a-și extinde operațiunile din România.

Este vorba despre colosul finlandez Metso, care a făcut vânzări totala de circa 4,9 miliarde de euro, în anul 2024. Compania, cu sediul central la Espoo, are aproape 17.000 de angajați în 50 de țări. Firma de avocatură Wolf Theiss a precizat, luni, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că a asistat Metso în derularea procedurilor pentru achiziția unei proprietăți imobiliare la Oradea.

Prin noua lor investiție, finlandezii își vor extinde aria de producție de ecrane staționare și își vor consolida capacitățile regionale de servicii și aprovizionare. Această investiție va asigura strategia de dezvoltare a activității de screening prin creșterea capacității și îmbunătățirea apropierii de clienți și a capacităților de servicii pentru clienții din Europa, Asia Centrală și de Est și Orientul Mijlociu. Noul centru de producție Metso este programat să deschidă oficial la finalul anului 2026 și să angajeze în total aproximativ 70-80 de lucrători, la Oradea.

„Fabrica din Oradea, România, va completa amprenta existentă a Metso în producția de echipamente staționare de sortare din Franța, Brazilia, India, Africa de Sud și China”, a precizat compania finlandeză.

Publicația locală Bihoreanul a aflat că grupul finlandez preia astfel un amplasament al fabricii locale Emsil Techtrans, situat pe strada Fabricilor, din municipiul Oradea. Emsil Techtrans este controlată de inginerul Dan Silviu Mînzat, potrivit datelor de pe Termene.ro.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: