România, Polonia și Letonia „profund îngrijorate de activitățile hibride ale RUSIEI”

Romania Polonia Letonia
Sursa foto: Facebook

Președinții României, Poloniei și Letoniei au transmis marți că sunt „profund îngrijorați de activitățile hibride maligne recente ale Rusiei pe teritoriul NATO”.

În declarația comună, copreședinții reuniunii au subliniat importanța legăturii transatlantice și angajamentul de a proteja suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor aliaților.

„Vom acționa individual și colectiv pentru a aborda aceste acțiuni, ne vom spori reziliența și vom continua să ne coordonăm îndeaproape pentru a ne asigura că Alianța și Aliații sunt pregătiți să descurajeze și să se apere împotriva acțiunilor sau atacurilor hibride”, spun Klaus Iohannis, Andrzej Duda și Edgars Rinkēvičs în Declarația copreședinților Summitului Formatului București 9 (B9).”

Liderii au salutat progresul în investițiile pentru apărare, subliniind necesitatea alocării a cel puțin 2% din PIB pentru apărare. Ei au condamnat comportamentul agresiv al Rusiei și au reafirmat sprijinul neclintit pentru Ucraina, îndemnând Rusia să oprească imediat ostilitățile și să-și retragă forțele.

„Rămânem mai hotărâți ca niciodată în sprijinirea Ucrainei atât timp cât este nevoie, pentru ca Ucraina să câștige. Ne angajăm să continuăm și să sporim sprijinul nostru cuprinzător pentru ucraineni, inclusiv prin mijloace militare, financiare sau umanitare, în sprijinul apărării eroice a națiunii lor, a teritoriului lor și a valorilor noastre comune”,se spune în mesaj, potrivit Administrației Prezidențiale.

În ceea ce privește China, liderii au exprimat îngrijorări legate de parteneriatul strategic dintre Republica Populară Chineză și Rusia, care amenință ordinea internațională bazată pe reguli.

„Facem apel la toate statele să susțină ordinea internațională, inclusiv principiile suveranității și integrității teritoriale, așa cum sunt consacrate în Carta ONU și să se abțină de la sprijinirea efortului de război al Rusiei în orice fel și de la orice acțiune care ajută Rusia să eludeze sancțiunile impuse,” spun aceștia.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: