Skip to content
Video

România, pregătită pentru șefia Consiliului UE? Corlățean: O confirmare la care nu v-ați fi gândit! EXCLUSIV

B1.ro

Interviurile video PSnews.ro au continuat, avându-l ca invitat pe senatorul PSD de Dâmbovița Titus Corlățean, fost ministru al Afacerilor Externe.

În cadrul interviului, senatorul a abordat un subiect care nu a fost tratat cu mare seriozitate în ultima perioadă. Concret- , în calitatea sa de președinte al comisiei speciale comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei Consilului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, Titus Corlățean a vorbit despre pregătirea Președinției României la Consiliul UE.

Este un eveniment crucial în istoria contemporană a României, este pentru prima oară când România, în primul trimsetru din 2019, va asuma președinția Uniunii Europene. Este necesar să ne pregătim și să avem o președinție de succes. O confirmare a faptului că este într-adevăr un eveniment extraordinar, mi-a venit astăzi dintr-o altă direcție la care poate nu v-ați fi gândit. Am primit 6 studenți din Republica Moldova, care sunt la studii la diferite universități din România și care într-un cadru mai larg de internship la Paralmentul României, au ales să facă acest stagiu la comisia pe care o conduc. Toți cei 6 au venit spunând că nu au vrut să rateze un prilej istoric pentru România, deci și pentru ei. Îi voi primi pe toți 6 în echipă și i-am văzut că erau foarte dornici să facă parte dintr-o echipă care va lucra prima președinție a României la nivelul UE”, ne-a declarat fostul ministru de externe.

Chestionat în legătură cu prioritățile pe care acesta le are din perspectiva funcției pe care o ocupă, Corlățean a precizat că a avut o discuție ”foarte profesionistă acum câteva luni cu Comisia de Afaceri Europene din Slovacia, țară care a avut președinția anterior”.

”Decizia Parlamentului de a mă desemna în această funcție este foarte recentă și pratic sunt în forma de organizare logistică a resursei umane. Este foarte important să formezi echipa, care nu este foarte numeroasă: 3 persoane, și partea logistică – pentru a putea funcționa corect. Avem foarte multe de făcut în doar 10 luni. Am participat la o discuție foarte profesionistă acum câteva luni cu Comisia de Afaceri Europene din Slovacia, țară care a avut președinția anterior, a venit în România și am avut un schimb de experiență extrem de util”, ne-a mai spus acesta.

Nu în ultimul rând, fostul ministru de Externe a adus în discuție faptul că preluarea președinției Consiliului Uniunii Europene este o oportunitate pentru România ca să promoveze anumite interese specifice ale țării noastre.

”În aceste zile mă voi întâlni și cu domnul ministru Victor Negrescu, cel care coordonează, împreună cu ministrul Afacerilor Externe, tot procesul de pregătire a președinției. Sunt foarte interesat de modul în care funcționează grupurile de lucru, consultarea publică, pentru definirea priorităților, și aici va trebui să găsim justul echilibru între ceea ce nu poate fi ignorat și deci trebuie dus mai departe și de președinția românească, pentru că este o succesiune de președinții, există o continuitate, teme priorități care au fost stabilite la nivelul UE și nu avem cum să ne derobăm de la aceste componente importante, trebuie să ducem mai departe și să și finalizăm anumite dosare importante. În egală măsură, și vorbeam de justul echilibru, să avem capacitatea și de a promova în plan european, anumite interese specifice ale României, fiecare președinție are dreptul să își promoveze anumite puncte de interes specific și trebuie să o facem”, a conchis social-democratul.

Vedeți mai jos secvența, de la începutul interviului și până la momentul 10:23

1 comentariu la “România, pregătită pentru șefia Consiliului UE? Corlățean: O confirmare la care nu v-ați fi gândit! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *