România – printre țările UE cu cea mai ridicată rată a inflației

bani-crestere-economie
Sursa foto: X

Rata anuală a inflației în zona euro și Uniunea Europeană a scăzut semnificativ în noiembrie, comparativ cu octombrie, însă România se numără printre țările UE cu cea mai ridicată rata anuală a inflației, arată datele publicate de Eurostat.

În noiembrie, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut până la 3,1%, de la un nivel de 3,6% luna precedentă. Țările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflației în noiembrie au fost Cehia (8%) Ungaria (7,7%), Slovacia și România (ambele cu 6,9%). La polul opus, țările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflației au fost Belgia (cu o inflație anuală negativă de minus 0,8%), Danemarca (0,3%) și Italia (0,6%), scrie Agerpres.

Comparativ cu octombrie 2023, rata anuală a inflației a scăzut în 21 state membre, inclusiv în România (de la 8,3% până la 6,9%), a rămas stabilă în trei state și a crescut în trei țări.

De asemenea, datele Eurostat arată că în zona euro rata anuală a inflației a scăzut de la 2,9% în octombrie, până la 2,4% în noiembrie. Pentru statele din zona euro, cel mai semnificativ impact asupra creșterii anuale a prețurilor a venit din partea prețurilor la servicii care au înregistrat un avans de 1,69 puncte procentuale, urmate de prețurilor la alimente, băuturi alcoolice și țigări care au crescut cu 1,37 puncte procentuale. În schimb, prețurile la energie au scăzut cu 1,41 puncte procentuale.

Banca Centrală Europeană vrea să mențină inflația la 2% pe termen mediu și a majorat dobânda de referință la un nivel record pentru a încetini ritmul de creștere a prețurilor, însă înăsprirea politicii monetare a avut drept efect și încetinirea activității economice în zona euro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: