Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) va fi prezent, în 2024, la 16 târguri naţionale şi internaţionale de turism, printre care se vor afla cele de la Madrid, Berlin, Almaty, Shanghai, Paris, Londra, Varşovia.
”Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) va fi prezent, în anul ce va urma, la 16 târguri naţionale şi internaţionale de turism. Pavilionul naţional, în cadrul căruia vor putea fi prezenţi reprezentanţi ai asociaţiilor, federaţiilor şi organizaţiilor de profil, ai Organizaţiilor de Management al Destinaţiei, precum şi operatori economici, va promova destinaţia turistică România pe fiecare piaţă ţintă şi va oferi, astfel, o importantă platformă de întâlniri pentru profesioniştii din domeniu, facilitând, totodată, şi contactul cu publicul pasionat de călătorii. Lista evenimentelor a fost întocmită în colaborare cu membrii Consiliului Consultativ al Turismului şi a fost aprobată prin OMEAT nr. 1507/20.12.2023”, anunţă ministerul.
Primul târg internaţional de turism din 2024, la care MEAT va fi prezent cu pavilion naţional, este FITUR – Madrid, Spania, care se va desfăşura între 24 şi 28 ianuarie. Această manifestare expoziţională este dedicată profesioniştilor din domeniul turismului, fiind cel mai important târg de profil pentru pieţele ibero-americane. În acelaşi timp, respectiv în perioada 25-28 ianuarie, România va fi promovată şi la Les Thermalies din Paris, Franţa, evenimentul fiind specializat în tratamente balneare. În continuare, MEAT va participa la BIT Milano (5-6 februarie), cel mi mare târg de turism din Italia, dedicat atât specialiştilor, cât şi publicului larg.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News