Numărul migranţilor ilegali depistaţi anul trecut de către autorităţile române este de aproape 19.800, cu peste 16% mai mare decât în anul 2022, arată cifrele prezentate de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, după Consiliul JAI din 25 ianuarie de la Bruxelles. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate pe frontiera cu Ungaria, la ieşire, şi pe cea cu Ucraina, la intrarea în ţară. Pe de altă parte, numărul solicitărilor de azil primite de România a scăzut faţă de anul 2022. România nu este singurul stat care se confruntă cu acest fenomen, la nivel european înregistrându-se creşteri semnificative ale numărului de migranţi ilegali.
Datele prezentate de ministrul de Interne după Consiliul JAI din 25 ianuarie, de la Bruxelles, arată că, în anul 2023, România a înregistrat 19.793 depistări de migranţi ilegali la frontiera de stat, din care 18.990 depistări au vizat reţineri în trecere ilegală, iar 803 depistări au vizat cazuri de prevenire a intrării ilegale pe teritoriul naţional, la frontiera cu Serbia.
„Comparativ cu anul 2022, a fost relevată creşterea cu 16,5% (+2.689) a reţinerilor în trecere ilegală, respectiv scăderea de 34,3 ori (-26.721) a cazurilor de prevenire a intrării ilegale pe teritoriul naţional. Din perspectiva modurilor de operare, cele mai multe cazuri au constat în traversarea ilegală a frontierei verzi (49,4%) şi ascunderea în mijloacele de transport (47,1%)”, a afirmat Cătălin Predoiu.
Potrivit acestuia, cele mai multe reţineri în trecere ilegală au fost consemnate la frontiera cu Ungaria (60,7%, preponderent pe sensul de ieşire) şi la frontiera cu Ucraina (23,1%, preponderent pe sensul de intrare).
Din datele prezentate de ministrul de Interne se remarcă o scădere a numărului solicitărilor de azil primite de autorităţile române. Astfel, în cursul anului trecut au fost înregistrate 9.916 solicitări de azil, cifra fiind cu 18,5% mai mică comparativ cu anul 2022. Gradul mediu de ocupare din centrele regionale de proceduri şi cazare pentru solicitanţii de azil, la data de 3 ianuarie 2024, a fost de 32,5% , fiind cazate 358 de persoane în aceste centre.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News