Skip to content
Energie Știri

România, rol major pe piața europeană a gazelor naturale, în viitorul apropiat. Ce investiții se pregătesc

sibiu100.ro

România va contribui cu peste 90% la extinderea capacității de procesare a gazelor naturale în Europa în următorii trei ani, potrivit unui raport al firmei britanice de analize date GlobalData.

Capacitatea de procesare a gazelor din Europa este preconizată să crească cu 15,8 milioane de picioare cubice pe zi (echivalentul a 447.406 metri cubi pe zi) până în 2022, în urma punerii în funcțiune a două noi unități de producție, în România și în Italia, anunță Profit.ro.

În România, instalația de gazificare construită la Moftinu (Satu Mare) de compania poloneză Serinus Energy este așteptată să contribuie cu circa 14,9 milioane de picioare cubice pe zi (421.921 metri cubi/zi) la extinderea capacității europene în intervalul menționat.

Investițiile Serinus în proiectul de la Moftinu sunt estimate la 16,5 milioane de dolari pentru următorii patru ani.

România este unul dintre liderii Europei în ceea ce privește rezervele de gaze naturale. Noua unitate de procesare va ajuta țara să exporte gaze și să dețină un rol major pe piața europeană a gazelor naturale”, spune Soorya Tejomoortula, analist la GlobalData.

Italia, printr-o nouă instalație de producție aflată în perimetrul de hidrocarburi Sant’ Alberto, în apropiere de Bologna, va contribui cu 0,9 milioane de picioare cubice pe zi (25.485 metri cubi/zi) la creșterea producției de gaze până în 2022.

Po Valley Energy, compania care se ocupă de devoltarea proiectului, a planificat investiții de 1,9 milioane de dolari în noua unitate de producție în următorii trei ani.

Două noi instalații de procesare a gazelor, în Slovenia și Polonia, sunt așteptate să înceapă operațiunile până în 2022, însă momentan detaliile privind capacitățile de producție nu sunt cunoscute.

Serinus Energy operează, prin intermediul subsidiarei Serinus Energy România (fosta Winstar Satu Mare), concesiunea de hidrocarburi Satu Mare, unde a identificat rezerve recuperabile de aproximativ 510 milioane metri cubi de gaze naturale, echivalentul a circa 4% din consumul anual al României.

Compania așteaptă livrarea și instalarea a două unități necesare injectării gazelor în sistemul național de transport pentru a demara producția comercială la Moftinu.

Luna trecută, Serinus Energy a încheiat un prim acord privind vânzarea gazelor extrase în România, cu compania olandeză Vitol Gas and Power, cel mai mare trader independent de energie din lume.

Înțelegerea vizează gazele ce vor fi extrase în primul an gazier de la începerea producției la centrala de la Moftinu, cu excepția cantităților pe care compania este obligată să le tranzacționeze pe piețele centralizate administrate de Bursa Română de Mărfuri.
Anul gazier începe în luna octombrie și se încheie la finele lunii septembrie a anului următor.

Potrivit Serinus, contractul cu Vitol Gas poate fi prelungit după expirarea termenului inițial. Serinus Energy este controlată de Kulczyk Investments, fond de investiții înființat de fostul miliardarul polonez Jan Kulczyk, care a decedat în 2015.

Kulczyk Investments este condus în prezent de fiul lui Jan Kulczyk, Sebastian, creditat cu o avere de 3,2 miliarde de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *