Skip to content
Europa

România se implică direct în conflictul din Belarus. MAE va finanţa societatea civilă şi presa independentă

Twitter

România va aloca 100.000 de euro pentru sprijinul societății civile și a mass-media independente din Belarus, potrivit unui mesaj postat de ministrul de Externe Bogdan Aurescu miercuri, pe Twitter.

Despre Belarus. UE nu trebuie să tolereze abuzurile, cum ar fi recentele arestări ale reprezentanților Consiliului Opoziției. Mâine, la Gymnich, în Berlin voi face din nou apel sancțiuni. Ministerul român de Externe este în curs de alocare a 100.000 de euro pentru a sprijini societatea civilă și presa independentă din Belarus”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter, miercuri seară.

Belarus se confruntă cu un val de proteste masive de la recentele alegeri prezidențiale, pe care liderul autoritar Aleksandr Lukașenko le-a câștigat cu 80% din voturi.

În ultimele două săptămâni, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta contra realegerii controversate a lui Lukaşenko (65 de ani) în funcţia de preşedinte la scrutinul prezidenţial din 9 august, aminteşte Digi24.

Uniunea Europeană pregăteşte sancţionarea a 15-20 de oficiali din cadrul Administraţiei Aleksandr Lukaşenko responsabili de fraude electorale şi de acţiuni de reprimare, afirmă un oficial european de rang înalt citat de cotidianul francez Le Figaro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *