Operatorii sistemelor de transport gaze DESFA (Grecia), Bulgartransgaz EAD (Bulgaria), Transgaz (România), Vestmoldtransgaz (Republica Moldova) şi Gas TSO of Ukraine (Ucraina), împreună cu operatorul independent al Interconectorului Grecia-Bulgaria – ICGB AD – au semnat o scrisoare comună adresată autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei, solicitând aprobarea lansării a două noi produse de capacitate transfrontalieră – Ruta 2 şi Ruta 3.
Aprobarea mai rapidă a acestor produse suplimentare va spori semnificativ potenţialul ca GNL să ajungă în Ucraina prin terminalele greceşti, consolidând securitatea energetică şi permiţând traderilor să selecteze rutele de aprovizionare optime în funcţie de nevoile lor, se arată într-un comunicat al Transgaz, transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Iniţiativa marchează un alt pas important înspre consolidarea independenţei energetice şi a conectivităţii Europei de-a lungul Coridorului Vertical de Gaze.
Scrisoarea a fost semnată în cadrul Reuniunii Ministeriale a Parteneriatului pentru cooperare transatlantică în domeniul energiei (P-TEC), care a avut loc la Atena, în perioada 6 – 7 noiembrie, în prezenţa secretarului american al Energiei, Chris Wright, a secretarului american al Internelor, Doug Burgum, a reprezentanţilor de rang înalt ai Guvernului american, a miniştrilor
Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou, Bulgaria, Zhecho Stankov, Republica Moldova, Dorin Junghietu, şi Ucraina, Svitlana Grynchuk, şi a viceprim-ministrului României, Cătălin Predoiu.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









