Skip to content
Politică

România și Bulgaria au discutat despre aderarea la Schengen și ridicarea vizelor de intrare în SUA

www.linkedin.co

Bulgaria și România au discutat, marți, la Sofia, despre aderarea la spațiul Schengen și ridicarea vizelor de intrare în SUA, în cadrul unei runde de consultări bilaterale la nivel de director general, anunță Ministerul Afacerilor Externe, printr-un comunicat de presă, citat de b1.ro.

Dan Dima, directorul general al Departamentului Consular, a condus delegația română, care a fost formată din experți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne.

De partea cealaltă, delegația bulgară a fost reprezentată de Bojidara Sartchadzhieva, directorul Direcției Relații Consulare din cadrul Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria.

Pe lângă aderarea la spațiul Schengen și intrarea în programul Visa Waiver al SUA, consultările bilaterale româno-bulgare au vizat îmbunătățirea asistenței și serviciilor consulare oferite cetățenilor din cele două state, precum și aspecte legate de asistența consulară acordată cetățenilor români care se găsesc în situații speciale sau chiar de urgență pe teritoriul Bulgariei.

Mai mult decât atât, delegațiile româno-bulgare au abordat și alte teme, precum cooperarea în materie de stare civilă, regimul de control al vignetei electronice și controlul rutier.

De asemenea, în cadrul vizitei, au avut loc consultări la sediile Ministerului de Interne și Ministerului Justiției din Bulgaria, unde discuțiile au vizat cooperarea dintre România și Bulgaria pe teme specifice activității celor două instituții, mai arată comunicatul MAE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *