Skip to content
Europa

România şi Danemarca fac demersuri pentru urgentarea procedurilor de transfer al persoanelor condamnate

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi cu omologul său din Danemarca, Mattias Tesfaye, au avut o întâlnire bilaterală online, în cadrul căreia a fost subliniată importanţa urgentării procedurilor de transfer al persoanelor condamnate.

Întâlnirea a avut loc la iniţiativa ministrului de Justiţie din Danemarca, Mattias Tesfaye. ”În cadrul întâlnirii, cei doi miniştri au punctat faptul că optimizarea şi urgentarea procedurilor de transfer a persoanelor condamnate constituie priorităţi ale grupurilor tehnice desemnate, activitatea acestora subscriindu-se cadrului legislativ european, în speţă Deciziei cadru 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şi Deciziei cadru 2008/909/JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală. Pe parcursul discuţiilor, partea daneză şi-a exprimat încrederea în linia de progres a sistemului penitenciar românesc, cu precădere prin raportare la Calendarul de măsuri asumat de România pentru soluţionarea supraaglomerării carcerale şi a condiţiilor de detenţie, în executarea hotărârii-pilot Rezmiveş şi alţii împotriva României”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Ministerului Justiţiei.

Partea română a propus extinderea dialogului bilateral şi la alte teme, precum progresele înregistrate în România în cadrul MCV din perspectiva evaluărilor europene în cadrul viitoarelor Rapoarte MCV şi Rule of Law Mechanism, cele două părţi convenind o nouă întrevedere bilaterală în perioada următoare, inclusiv pe aceste teme.

„Ministerul Justiţiei îşi continuă demersurile metodice de prezentare a progreselor înregistrate de România în cadrul MCV şi de îmbunătăţire a condiţiilor din penitenciare, în urma aplicării „programului Rezmiveş”. Desfăşurăm această activitate atât în dialog cu Comisia Europeană, cât şi cu statele membre UE, pentru că strategia noastră este dublă, de a sprijini în interior instituţiile din sistemul judiciar să înregistreze progrese în cadrul MCV, pe de o parte, şi de a prezenta, la nivel exterior, european, aceste rezultate. Efectul unor astfel de demersuri ar fi multiplicat dacă, alături de eforturile Ministerului Justiţiei şi ale Ministerului Afacerilor Externe pe această linie, s-ar conjuga şi demersuri directe ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale asociaţiilor de magistraţi, şi pe calea diplomaţiei parlamentare. Cu toţii avem interesul ca România să fie scoasă de sub monitorizarea MCV şi să adere la spaţiul Schengen”, a declarat ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *