Skip to content
Politică

România sprijină parcursul european al Serbiei

Secretarul de stat pentru afaceri strategice, Daniel Ioniţă, s-a întâlnit luni cu Tanja Miscevic, secretar de stat şi negociator-şef al Republicii Serbia pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Oficialul român a apreciat progresele înregistrate de Serbia în procesul de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană şi a reiterat sprijinul României în acest parcurs european, cu respectarea angajamentelor subsumate criteriului politic şi a obligaţiilor asumate la nivel internaţional de statul vecin. Totodată, a reafirmat disponibilitatea autorităţilor române de a oferi asistenţă tehnică şi de a împărtăşi bune practici, pe baza expertizei proprii din perioada pre şi post-aderare”, se arată într-un comunicat remis, luni, agerpres.ro.

În cadrul discuţiilor, Daniel Ioniţă a evidenţiat importanţa protejării şi respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, ca parte componentă a criteriilor de la Copenhaga, precum şi responsabilitatea autorităţilor române şi sârbe în consolidarea rolului celor două minorităţi în ansamblul relaţiei bilaterale.

El a subliniat faptul că formatul de lucru al Comisiei Mixte Interguvernamentale pentru protecţia minorităţilor naţionale reprezintă cadrul optim de cooperare pentru realizarea unor paşi concreţi în direcţia implementării protocolului bilateral privind protecţia minorităţilor naţionale.

Negociatorul-şef sârb a apreciat sprijinul României în procesul de aderare şi a exprimat încrederea că negocierile vor intra într-o fază decisivă, care să permită deschiderea de noi capitole în timpul Preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene. În acest context, a prezentat Planul dedicat de Acţiune pentru minorităţile naţionale, subsumat capitolului 23 Justiţie şi libertăţi fundamentale, şi a manifestat deschiderea pentru a avea un schimb de opinii cu partea română pe această temă şi pentru stabilirea unui dialog periodic pe tema justiţiei şi a statului de drept, din perspectiva experienţelor pozitive ale României în domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *