Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, s-a întâlnit ieri, la Bucureşti, cu preşedintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, în contextul împlinirii unui an de la obţinerea de către Republica Moldova a statutului de candidat la Uniunea Europeană, discuţiile vizând cooperarea bilaterală şi sprijinul pe care România îl acordă Republicii Moldova în vederea aderării la Uniunea Europeană.
”Preşedintele Senatului şi al Partidului Naţional Liberal, Nicolae-Ionel Ciucă, s-au întâlnit ieri, la Bucureşti, cu preşedintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu, în contextul împlinirii unui an de la obţinerea de către Republica Moldova a statutului de candidat la Uniunea Europeană. Preşedintele Senatului a reafirmat că România va sprijini activ obiectivul Republicii Moldova de a deschide negocierile de aderare încă de anul acesta”, a transmis PNL într-un comunicat de presă.
Cei doi au convenit ca parlamentarii din Republica Moldova să apeleze, în primul rând, la omologii din România pentru expertiză privind îndeplinirea criteriilor de aderare.
„De asemenea, a fost reiterat angajamentul ferm al României pentru continuarea bunei colaborări dintre cele două state pe toate planurile, precum şi sprijinirea Republicii Moldova în vederea realizării tuturor reformelor esenţiale pentru modernizarea ţării şi îmbunătăţirea nivelului de trai al cetăţenilor de pe celălalt mal al Prutului”, arată PNL.
Preşedintele Senatului i-a transmis preşedintelui Parlamentului Igor Grosu că România va continua să lucreze pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor comune.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News