România urcă în topul partenerilor comerciali ai Germaniei

Sursa foto: Unsplash

În prima jumătate a anului 2024 schimburile comerciale dintre România și Germania au depășit cu 3,9% volumul schimburilor din aceeași perioadă a anului trecut, conform Biroului Federal de Statistică (Destatis).

Importurile și exporturile dintre România și Germania au însumat în perioada ianuarie – iunie 2024 21,7 mld. EUR. Creșterea este de 3,9 % față de aceeași perioadă a anului trecut (primele șase luni 2023: 20,5 mld. EUR), arartă Euractiv.

Astfel, exporturile către România s-au ridicat la 11,8 mld. EUR, ceea ce înseamnă o creștere de 6% față de perioada similară din 2023, în vreme ce importurile Germaniei din România au însumat 9,93 mld. EUR, în creștere cu 1,4% față de primele șase luni ale anului trecut. Aceste rezultate plasează România pe locul 16 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei privind exporturile și pe locul 19 privind importurile.

Per total, potrivit datelor comerciale din prima jumătate a acestui an, România urcă  pe locul 16 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei. La sfârșitul anului 2023 țara noastră se afla pe locul 17, iar în 2022 pe locul 21.

„Ne bucură evident faptul că relațiile comerciale bilaterale s-au intensificat, în ciuda situației economice dificile din Europa și în special din Germania. Cu toate acestea, scăderea exporturilor românești către Germania reflectă evoluția economică mai slabă din Germania, în special situația foarte tensionată din sectorul auto, dar nu numai. Atât în Germania, cât și în România trebuie să ne concentrăm pe creșterea competitivității amplasamentelor investiționale. Poveri suplimentare, cum ar fi măsurile fiscale de tip creșteri de taxe, sau îndatoriri birocratice suplimentare nu ajută deloc companiile. Investițiile în infrastructură (transport, rețeaua energetică) și în sistemul educațional, reducerea birocrației, creșterea investițiilor de stat în sectoare cheie sunt mai necesare ca niciodată”, declară Sebastian Metz, director general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: