România va avea un Centru de Excelență și 2.000 de experți în dezvoltare durabilă

Sursa foto: unsplash

La finele anului 2025, România va avea 2.000 de consultanți în dezvoltare rurală – o nouă meserie în țara noastră -, iar o mare parte dintre ei urmează să fie specializați pe zona de agricultură ecologică. În același timp, va funcționa un Centru de Excelență, care va ajuta autoritatea publică, scrie Termene.ro.

În luna decembrie, se va finaliza licitația pentru furnizarea de servicii de formare și dezvoltare profesională pentru cei 2.000 de experți în dezvoltare durabilă. Contractul va avea o valoare de circa 11,4 milioane de lei, fără TVA

Opt universități s-au înscris la licitația pentru formarea experților în dezvoltare durabilă, iar printre acestea se află Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București.

Centru de excelență, în subordinea Executivului

Guvernul a aprobat recent proiectul de lege privind înființarea Centrului de excelență pentru administrația publică în domeniul dezvoltării durabile. Acesta va funcționa ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, în subordinea Executivului și sub coordonarea Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, potrivit Termene.ro.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: