Proiectul de lege depus de liberali pentru înființarea Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni din sfera traficului de droguri a fost adoptat marți de Camera Deputaților, for decizional.
Inițiativa, modificată în Comisia juridică de către PSD și PNL, a primit 246 de voturi „pentru”, patru abțineri, iar doi deputați nu au votat.
Proiectul, care vizează și completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare reprezintă o soluție oferită și de alte state, iar inițiatorii spun că astfel pot fi prevenite faptele săvârșite pe teritoriul altor state de către cetățeni români sau pe teritoriul statului nostru de către cetățeni străini prin comunicarea evidențelor înscrise în registre.
Datele din registru nu sunt publice, acestea fiind pentru uzul autorităților în vederea prevenirii unor fapte din sfera traficului de droguri.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News