România va avea un Registru Național de Diabet Zaharat și Prediabet

diabet
Sursa foto: Sweet Life on Unsplash

Comisia Naţională de Diabet a Ministerului Sănătăţii anunţă că, în baza ordonanţei de guvern 39/2023, va fi realizat Registrul Naţional de Diabet Zaharat şi Prediabet.

Registrul va funcţiona ca o platformă electronică în proprietatea Ministerului Sănătăţii, fiind administrat de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Datele medicale ale pacienţilor cu prediabet şi diabet zaharat vor fi înregistrate într-o bază de date unică la nivel naţional, ce poate fi în interconexiune cu dosarul electronic de sănătate al pacientului din cadrul Platformei informatice din asigurările de sănătate, se arată într-un comunicat transmis de comisie.

Conform aceleiaşi surse, modificarea legislaţiei privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului zaharat reprezintă „un pas extrem de important” atât pentru persoanele cu diabet, pentru populaţia aflată la risc, dar şi pentru comunitatea medicilor diabetologi, scrie Agerpres.

Planul naţional de prevenţie a diabetului zaharat va fi elaborat de o comisie interministerială, având în vedere faptul că problemele de sănătate publică au caracter trans-sectorial, fiind influenţate de factori socio-economici, educaţionali, biologici, de mediu, stil de viaţă, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea şi accesibilitatea serviciilor de sănătate.

Planul naţional de prevenţie va cuprinde beneficiarii şi participanţii la intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces, precum şi drepturile şi obligaţiile acestora.

Totodată, va include competenţele şi responsabilităţile participanţilor la intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces, precum şi responsabilităţile autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii în implementarea măsurilor de prevenire şi depistare precoce a diabetului.

Intervenţiile adresate riscului de diabet zaharat, dizabilitate sau deces din cadrul Planului naţional de prevenţie vor fi finanţate, după caz, de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din donaţii şi sponsorizări, precum şi din alte surse legal constituite.

În Planul naţional de prevenţie vor fi parte activă medici diabetologi, dar şi medici din toate specialităţile care au rol în prevenţia, depistarea şi tratarea diabetului zaharat şi prediabetului, precum şi personalul acreditat care oferă servicii conexe actului medical, educaţie terapeutică, tratament farmacologic sau dispozitive medicale.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: