Românii aruncă anual 2,5 milioane de tone de mâncare la gunoi. Restaurantele, printre cei mai mari „risipitori”

Sursa foto: Unsplash

Uniunea Europeană aruncă până la 10% din alimentele produse, iar România contribuie la această risipă cu aproximativ 2,5 milioane de tone anual – echivalentul a circa 150 de kilograme pe persoană – motiv pentru care reducerea risipei alimentare până la jumătate până în 2030, pe tot lanţul, de la ferme până la consumatori, nu mai este doar o obligaţie europeană, ci şi o responsabilitate comună pentru sănătatea publică, siguranţa alimentară şi protejarea resurselor Planetei, informează Agerpres.

„Risipa alimentară este o problemă a societăţii noastre care preocupă întreaga Uniune Europeană (UE) şi poate ajunge la aproximativ 10% din alimentele puse la dispoziţia consumatorilor. UE s-a angajat să reducă la jumătate risipa alimentară mondială până în 2030, atât la nivelul comerţului cu amănuntul şi al consumatorilor, cât şi pe parcursul lanţurilor de producţie şi aprovizionare cu alimente.

În aceste condiţii, reducerea risipei nu este doar o obligaţie impusă de noile norme europene, ci şi o responsabilitate comună faţă de sănătatea publică şi siguranţa alimentară. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) va sprijini operatorii economici să faciliteze donarea alimentelor sigure pentru consum, astfel încât produsele care pot ajunge pe mesele oamenilor să nu fie irosite”, a declarat pentru Agerpres preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: