Cât de mult cunosc românii faptul că pot beneficia gratuit de îngrijiri medicale la domiciliu? Și care sunt condițiile pentru ca CNAS să deconteze cheltuielile, cu aceste îngrijiri?
„Nu mai vine bolnavul la spital, ci se duce personalul medical la bolnav”
„Educația și sănătatea sunt priorități naționale. Am fost o susținătoare a educației pentru sănătate și sunt în continuare pentru că dacă nu avem copii educați în spiritul sănătății, nu vom avea adulți sănătoși. Despre asta este vorba. Tema pe care dumneavoastră astăzi ați propus-o conține, în esență, o schimbare de paradigmă, și anume nu mai vine bolnavul la spital, ci se duce personalul medical la bolnav.
Eu îmi amintesc că atunci când eram copil, aveam 4 ani, mama mă urca pe scaunul din spate al bicicletei, ea se urca pe bicicletă și mergeam din casă în casă la bolnavi, mama fiind cadru medical. Asta nu se mai întâmplă acum.
Îmi amintesc că tatăl meu, foarte bolnav, a fost dat acasă de la spital, spunându-ne că mai are câteva ore de trăit. Știți cât a trăit? Incă un an și ceva. De ce? Pentru că mama și-a dedicat tot timpul, s-a pensionat, numai ca să-l îngrijească și l-a îngrijit, cu dragoste, cu empatie. Toată familia s-a dedicat acestei îngrijiri și în felul acesta a mai trăit un an și ceva, deși se spunea că nu mai are nicio șansă.
În schimb, după ce tata a decedat, mama, când a ajuns într-o altfel de situație, n-a mai avut de unde să primească această îngrijire și a trebuit să apelăm la specialiști în domeniu. N-am mai avut toată dragostea, toată empatia pentru că erau niște străini și nu am mai putut, deși ne ruga cu cerul și cu pământul, n-am mai putut să o ținem în casa ei, pentru că nu putea să aibă îngrijire la domiciliu.
Ori lucrurile acestea trebuie să se schimbe. Astăzi am ales să fiu alături de dumneavoastră pentru că nu se mai poate altfel. Legislația există, da, există, așa cum este ea la momentul acesta.
Legislația a făcut primii pași. S-au creat echipe multidisciplinare care pot să ofere astfel de servicii la domiciliu
Casa de Asigurari de Sănătate decontează astfel de servicii la domiciliu la recomandarea medicului specialist, însă aici încep și limitările. Există și limitări în sensul ăsta, pentru că are fonduri limitate pentru astfel de activități.
Procedura de obținere a aprobărilor este greoaie. Trebuie să recunoaștem și nu sunt suficienți profesionaliști care să asigure astfel de servicii la domiciliu și nu sunt încurajate și nici popularizate aceste îngrijiri la domiciliu.
Sunt pacienți care nu știu că pot apela la astfel de servicii și stau în spital să fie tratați și nu la domiciliu. În concluzie, aș vrea să ne răspundem cu toții unor întrebări: ce este mai bine spitalizarea sau îngrijirea la domiciliu?”, interogheaza Monica Anisie.
Românii care pot beneficia gratuit de îngrijiri medicale la domiciliu
În România nu există o evidență clară a persoanelor care acordă asistență la domiciliu celor în vârstă. Multe sunt plătite fără un contract legal, iar ele nu beneficiază de plata asigurărilor de sănătate și a contribuției la fondul de pensii.
Există anumiți români care pot beneficia gratuit de îngrijiri medicale la domiciliu. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a emis recent un document în care se arată cine sunt acești români. De asemenea, documentul mai arată și care sunt perioadele de timp de care aceștia pot beneficia.
O actualizare recentă a Ghidului asiguratului evidențiază faptul că anumiți pacienți din România pot avea acces la servicii de îngrijire la domiciliu.
Documentul arată că îngrijirile la domiciliu se acordă pe baza recomandării unor medici, inclusiv a celor de familie. Aceste îngrijiri pot fi atât medicale, cât și paliative. Aceste prevederi sunt trecute într-un document emis recent de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Documentul CNAS arată că persoanele pentru care se recomandă îngrijirea la domiciliu sunt:
pacienții imobilizați 50% la pat sau la fotoliu
pacienților imobilizați complet la pat sau dependenți de o altă persoană pentru îngrijirile de bază
Printre cele mai comune servicii medicale furnizate la domiciliu se numără monitorizarea parametrilor fiziologici, cum ar fi temperatura, pulsul, tensiunea arterială și altele, administrarea tratamentelor medicale, efectuarea manevrelor terapeutice pentru prevenirea complicațiilor vasculare și pulmonare, îngrijirea leziunilor și sesiunile de kinetoterapie.
Intervalul de care pacienții pot beneficia de îngrijire la domiciliu
Conform noilor reglementări, pacienții adulți pot beneficia de îngrijire la domiciliu pe o perioadă recomandată de medic. Această perioadă nu poate depăși 90 de zile de îngrijire în ultimele 11 luni. Se pot stabili mai multe perioade, în funcție de recomandările medicului.
În schimb, persoanele care nu au împlinit 18 ani pot beneficia de 180 de zile de îngrijiri la domiciliu în ultimele 11 luni, conform Ghidului asiguratului emis recent de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Conform recomandării medicului, un singur interval de îngrijire la domiciliu poate fi de cel mult 30 de zile.
Cum se acordă serviciile de îngrijiri paliative?
Potrivit Ghidului asiguratului emis recent de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), serviciile de îngrijiri paliative la domiciliu se acordă asiguraților pe baza recomandării medicilor de familie, a medicilor specialiști din ambulatoriul de specialitate, inclusiv a celor cu atestat de studii complementare în îngrijiri paliative, precum și a medicilor specialiști din spital care au contracte cu casele de asigurări de sănătate.
Printre cele mai frecvente servicii de îngrijire paliativă la domiciliu se numără:
consultația medicală
elaborarea unui plan interdisciplinar de tratament și îngrijire
evaluarea stării funcționale și a capacității de autoîngrijire a pacientului
administrarea și monitorizarea tratamentului farmacologic
educația și informarea pacientului pentru autoîngrijire
îngrijirea terminală
consilierea psihologică specializată a pacientului și a familiei
kinetoterapia
Un asigurat poate primi îngrijiri la domiciliu în decursul a 90 de zile în ultimele 11 luni, împărțite în mai multe etape de îngrijire, în timp ce pentru cei cu vârsta sub 18 ani, perioada este extinsă la 180 de zile în aceeași perioadă de 11 luni.
O perioadă de îngrijire nu poate depăși 30 de zile. Serviciile de îngrijire paliativă la domiciliu sunt furnizate conform unui plan de îngrijire stabilit de către un medic specializat în îngrijiri paliative, care lucrează la furnizorul de servicii de îngrijire paliativă, în conformitate cu cerințele pacientului.
Îngrijiri medicale la domiciliu: reglementările ineficiente, bugetele insuficiente și lipsa acută de profesioniști calificați
Dupa 27 de ani de experiență în domeniul îngrijirilor medicale la domiciliu, Crucea Alb-Galbenă a lansat un apel către toate autoritățile statului român pentru a colabora la îmbunătățirea sistemului de îngrijiri pe termen lung, în folosul pacientului.
S-au aborbat teme privind reglementările ineficiente, bugetele insuficiente și lipsa acută de profesioniști calificați în domeniu. De asemenea, s-a discutat necesitatea implementării unor programe de formare post-bază adecvate pentru a răspunde nevoilor crescânde ale pacientilor.
La eveniment au mai participat: Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu Cercel, Președinte Comisia de Sănătate, Senatul României, Nicoleta Pauliuc, Senator, Vicepreședinte, Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului în domeniul securității naționale, Monica Anisie, Senator, Președinta Comisiei pentru Învățământ a Senatului, Dr. Valeria Herdea, Președinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Despre Crucea Alb-Galbenă: Fundația Crucea Alb-Galbenă, cu 25 de ani de activitate, a oferit gratuit, îngrijire socio-medicală pentru peste 30.000 de pacienți. Este pionier în serviciile medicale la domiciliu în România, urmând modelul belgian. Ca primul furnizor acreditat, a marcat dezvoltarea și standardizarea acestor servicii, aducând îngrijirea medicală direct în casele oamenilor, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității vieții acestora.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News