Skip to content
Societate

Românii, tot mai frustrați de neaderarea la spațiul Schengen. Remus Ștefureac: Nu UE se opune, ci o minoritate foarte restrânsă de state europene

Facebook/Remus Ștefureac

Într-un interviu pentru PS News, sociologul și directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, susține că neprimirea României în spațiul Schengen, deși țara noastră îndeplinește toate criteriile tehnice, generează frustrare în rândul populației. În acest moment, Olanda este principalul opozant al aderării României la Schengen, oficialii din Țările de Jos invocând în acest sens probleme legate de respectarea statului de drept.

„Dacă vorbim strict de percepții, tocmai le-am putut constata din răspunsurile la sondajul de opinie. În ceea ce privește partea tehnică, lucrurile sunt oarecum clare, în sensul în care marea majoritate a statelor europene susțin aderarea României la spațiul Schengen. Din punct de vedere tehnic, România este pregătită de mulți ani să adere la spațiul Schengen, însă, într-adevăr, mai sunt câteva state, și poate cel mai notoriu exemplu este cel al Olandei, care a revocat adesea chestiuni legate de neîndeplinirea unor condiții specifice statului de drept. 

Dacă e să discutăm despre alte aspecte, unii le-ar considera mai conspiraționiste, alții obiective, legate de statutul portului Constanța, dar din punct de vedere personal consider că acest argument este mai puțin relevant, dar există în spațiul public și influențează opinia românilor pe acest subiect.

Realitatea obiectivă este că România îndeplinește toate condițiile tehnice de aderare, dar faptul că de atâția ani România nu este primită transmite un semnal extrem de negativ României și, implicit, cetățenilor români. Ei resimt o frustrare, ține și de libera circulație care e parțial limitată, dar sunt și elemente economice legate de situația transportatorilor, unde situația este mai complicată în condițiile în care România nu face parte din spațiul Schengen.

Vestea îmbucurătoare este faptul că Parlamentul European și Comisia Europeană susțin puternic aderarea României la spațiul Schengen. Cred că orice întârziere a acestei aderări nu face decât să alimenteze frustrări la nivelul populației și cumva interpretări nedrepte pentru că nu Uniunea Europeană se opune aderării României la spațiul Schengen, ci anumite state din Uniunea Europeană, și o minoritate foarte restrânsă”, spune Ștefureac.

Acesta a explicat că principalele motive care blochează aderarea României în spațiul Schengen sunt de natură economică.

„Se fac foarte multe speculații legate de concurența pe care ar putea-o exercita companiile românești, mai ales din zona transporturilor, care ajunse să provină dintr-un stat din spațiul Schengen vor avea o flexibilitate și mai mare.

Sunt chestiunii de natură economică, mai ales având în vedere că doar anumite state se opun aderării la spațiul Schengen. Mai sunt și chestiuni legate de stat de drept, criminalitate transfrontalieră și anumite state încă consideră că România mai are de îndeplinit anumite obiective”, spune sociologul.

Întrebat care este principalul stat ce pune piedici în aderarea României la Spațiul Schengen, Remus Ștefureac susține că acesta este Olanda.

„În primul rând ar fi Olanda. La un moment dat, în spațiul public ar fi fost informații legate de Finlanda, însă în acest moment recunosc că nu mai știu dacă atitudinea Finlandei mai este de actualitate.

De-a lungul timpul au fost mai multe state în anumite etape istorice când România chiar mai avea de îndeplinit o serie de obiective, însă în acest moment, statul cu notorietatea cea mai mare pe acest subiect este Olanda. Este o realitate faptul că Olanda, prin oficialii ei, și-a exprimat reținerea cu privire la primirea României în spațiul Schengen, invocând o serie de argumente legate de restanțele rămase în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor statului de drept”, a conchis directorul INSCOP Research .

Jumătate dintre români sunt de părere că România nu a fost încă admisă în spațiul Schengen deoarece unele state europene blochează aderarea României din motive economice. Este una dintre cele mai importante concluzii  ale sondajul de opinie intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”.  Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.roîn cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project (www.truestoryproject.ro).

Sondajul de opinie, realizat în perioada 1 – 12 martie 2021, este împărțit în patru capitole, cel de-al treilea capitol fiind dedicat măsurării atitudinii românilor față de companii străine, raportarea la Ungaria, atitudinea față de minorități și față de intrarea în Spațiul Schengen.[1]. Prezentarea grafică a acestui capitol poate fi descărcată la https://www.strategicthinking.ro/wp-content/uploads/2021/03/29.03.21-Sondaj-INSCOP.-Capitolul-3.pdf

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *