PSnews

Recent

Românii vor plăti mai puțin la apă și canalizare. Iohannis a promulgat legea

cugetliber.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a luat câteva decizii vineri ,13 iulie, cu privire la aprobarea sau respingerea unor legi trimise de Parlament.

Concret, Klaus Iohannis, a semnat decrete ce țin de promulgarea unor legi ce vizează următoarele sectoare: piața de produse din sectorul agricol, energia electrică și gazele naturale, finanțarea programelor multianuale prioritare de mediu și gospodărie a apelor, facilități la transport pentru anumite persoane, prevenirea și combaterea violenței in familie cât și promulgarea unei legi ce ține de Codul fiscal.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 291, alin. (2) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat.

Pe 20 iunie, Camera Deputaţilor a decis ca serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare să beneficieze de cota redusă de TVA de 9%, adoptând în unanimitate un proiect de lege pe această temă. Proiectul modifică şi completează în acest sens art. 291 alin. (2) din Legea 227/2015 privind Codul fiscal.

Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare extinderea sferei operaţiunilor pentru care se aplică o cotă redusă a taxei pe valoarea adăugată. Astfel, cota redusă de 9% urmează să se aplice şi serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare şi pentru livrarea apei pentru irigaţii în agriculturăm, conform agerpres.ro.

Pe de altă parte, Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea OUG 27/2018 pentru completarea art. II din Legea 70/2018 privind modificarea Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

De asemenea, preşedintele a promulgat Legea privind aprobarea OUG 64/2016 pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale 123/2012.

Şeful statului a mai promulgat Legea pentru aprobarea OUG 97/2017 privind prorogarea termenului prevăzut la art. 6 din ordonanţa 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, dar şi Legea privind aprobarea OUG 106/2017 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane.

Totodată, Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, mai informează Administraţia Prezidenţială prin comunicat.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi