Skip to content
Sport

Românul Dorin Adam, medalie de bronz la CM de kickboxing, dar pentru Germania

Sportivul român Dorin Adam a obținut medalia de bronz la Campionatele Mondiale de kickbox, însă pentru naționala Germaniei.

Născut în urmă cu 29 de ani, la Hunedoara, Adam a făcut timp de 10 ani karting, obținând multiple titluri județene si interjudețene. A fost selectat pentru lotul național, dar acest moment a coincis cu decesul mamei sale. El ales să plece în Germania, unde de 3 ani practică kickbox light contact, iar anul acesta a fost selectat în lotul național și trimis la Campionatul Mondial de la Atena.

Germania a trimis un lot de 100 de sportivi, iar Adam a obținut medalia de bronz la categoria 75 kg.

Acum Adam se gândește la viitorul CM, programat anul viitor în Austria, unde vrea medalia de aur.

„Anul acesta am luptat pentru mine, să-mi dovedesc că pot. Anul viitor voi lupta pentru fiica mea, iar în acest caz sunt mult mai motivat. Mă voi întoarce atât în Germania, cât și acasă, în România, campion mondial!”, a spus sportivul de 29 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *