Skip to content
Politică

Romașcanu, despre plecarea lui Breaz din PSD: Este o mare dezamăgire

Facebook/Lucian Romașcanu

Contactat de PS News, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Lucian Romașcanu reacționează la decizia fostului ministru al Culturii, Daniel Breaz, senator de Alba, de a demisiona din PSD.

„Este o mare dezamăgire ca un om care a primit șanse să își arate competența atât la Ministerul Culturii cât și la Ministerul Educației ca interimar și a beneficiat de tot sprijinul necesar și în Senat, a ales să facă o mișcare care îl dezonorează.

Dacă așa vede dumnealui consistența și coerența în politică nu putem decât să ne desprindem în acest moment” afirmă Romașcanu.

Întrebat de ce crede că a luat Daniel Breaz această decizie, purtătorul de cuvânt spune că „este o perioadă preelectorală și fiecare om își caută propriile șanse și drumuri dincolo de ideologii și principii, din păcate”.

Tot acesta spune că nu știe să fi existat până acum conflicte între Daniel Breaz și PSD, cum nu știe nici să fi „existat probleme în ceea ce privește participarea lui pe listele Partidului Social Democrat, dar dumnealui așa a considerat că este mai bine personal în acest moment”.

Traseism politic?

Nu în ultimul rând, la întrebarea care a stârnit multe curiozități, privind mutarea fostului ministru la Partidul Național Liberal, purtătorul de cuvânt PSD spune că „destinația aceea este, nu știu dacă a formalizat-o încă sau nu.

Nu Știm, adică informațiile sunt doar în sensul unei implicări a dumnealui la Partidul National Liberal. Nu știm nici noi nimic concret și iarăși nu știm dacă s-a formalizat această mutare printr-o adeziune sau nu” a conchis acesta.

Fostul ministru al Culturii, Daniel Breaz, senator de Alba, anunță că demisionează din partidul condus interimar de Marcel Ciolacu: „Prezentul mă contrazice într-un mod brutal și mi-a înfățișat un PSD slab, incoerent, fără strop de logică în decizii”.

„Este atât de frumos să știi unde mergi, să îți cunoști direcția, spunea Samuel Beckett. Îi dau dreptate pentru că mai bine de două decenii am avut o direcție clară, sub umbrela unor principii și obiective cu care am rezonat. O cultură organizațională pe care o înțelegeam și la construcția căreia am pus umărul. PSD a fost un partid care avea întipărit în carta fundamentală a valorilor datoria de a servi interesul public. Iar această dimensiune, corelată cu dorința mea – acel „ce mă mână în luptă”, motivația personală – m-au determinat să fac pasul spre politică”, scrie pe Facebook Daniel Breaz.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *